Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural a lansat un program special de petrecere a unui sejur în satele româneşti.

Preţurile pentru 6 nopţi de cazare se situează între 135 şi 170 lei de persoană. Tariful pentru un sejur într-o agropensiune de 2 margarete este de 135 lei, iar pentru cele de 3 şi 4 margarete preţul este de 170 lei pe sejur.

Tarifele promoţionale sunt valabile până pe 15 octombrie. Ofertele sunt disponibile pentru 30 de localităţi din judeţele Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Neamţ şi Suceava.