Fiica lui Teodor Meleşcanu a fost tâlhărită aseară în Capitală.

Un individ i-a smuls Marinei Meleşcanu geanta de pe umăr şi a luat-o la fugă. Tatăl său, vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu, spune că însuşi ministrul de interne l-a sunat şi l-a asigurat că poliţia îşi va face datoria şi-l va prinde pe făptaş.

Marina Meleşcanu şi-a parcat maşina în spatele unui bloc de pe şoseaua Nicolae Titulescu. Un bărbat a venit din spate, i-a tras poşeta de pe umăr şi a fugit. Femeia a pierdut astfel aproximativ 35 de milioane de lei, carduri, acte, cheile de la casă şi două telefoane mobile. Poliţiştii încearcă acum să dea de urma tâlharului.