Fulg de nea! Pe scurt Flocke. Aceasta este numele noului ursuleţ vedetă, salvat de la moarte după ce mama sa l-a respins după naştere. Marţi micuţa vedetă, urmaş al lui Knut, ursuleţul polar devenit vedetă de cinema, este prezentat pentru prima oară publicului la grădina zoologică din Nuernberg.
Numele de Flocke este cel pe care i l-a dat îngrijitorul său, prima oară când l-a văzut. Nu mai puţin de 50.000 de persoane au trimis e-mailuri cu alte propuneri. Însă primarul oraşului Nuernberg, unde s-a născut Fulg de nea, a decis să păstreze acest nume.
Ursuleţul, de fapt o fetiţă ursuleţ, a fost luat de lângă mama sa când avea doar câteva zile de teama că aceasta ar putea să-i facă rău.
Flocke a fost tranformat de mass media în scurt timp într-o vedetă incontestabilă. Imagini şi poveşti despre viaţa sa pot fi găsite şi pe internet, unde un site întreg îi este dedicat. Celebritatea sa a început să o concureze chiar şi pe cea a lui Knut, celălalt ursuleţ polar născut acum un an în grădina zoologică din Berlin, cu o poveste aproape identică.
Ursuleţul Flocke este prezentat în premieră publicului, la Nuernberg - FOTO ŞI VIDEO
Marti, 08 Aprilie 2008 16:43
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (6) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Puiul de urs polar respins de mama sa este hrănit de îngrijitorii grădinii zoo de la Nuremberg
Miercuri, 09 Ianuarie 2008 19:27 - Încă un ursuleţ polar salvat de furia mamei-Galerie foto
Luni, 14 Ianuarie 2008 12:19 - Ursuleţul polar Flocke este noua vedetă la Zoo Nuremberg
Vineri, 18 Ianuarie 2008 09:07 - Ursuleţul de la grădina zoo din Nuremberg a fost botezat
Sambata, 19 Ianuarie 2008 01:04 - Ursuleţul polar Floke a făcut prima plimbare în aer liber-Galerie foto
Sambata, 29 Martie 2008 01:00 - Urşii care dansează "sălbatic", filmaţi de cercetători- VIDEO
Marti, 08 Aprilie 2008 21:56 - Imaginea ursului polar Knut a apărut de joi pe timbre
Joi, 10 Aprilie 2008 10:17
Comentariile cititorilor
3. Anonim
Vineri, 11 Aprilie 2008 23:17
| Raspunde la comentariu
1. www.BrokerAuto.ro
Marti, 08 Aprilie 2008 16:46


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Johnny Depp vrea casă cu energie solară şi hidrogen
Astazi, ora 00:04Johnny Depp intenţionează să-şi achiziţioneze un sistem energetic pe bază de energie solară şi hidrogen pentru casa pe care şi-o va construi pe insula proprie din Bahamas. Actorul din Piraţii din Caraibe şi-a...
Peste trei milioane de animale sunt folosite în laboratoarele britanice
Miercuri, 23 Iulie 2008 23:12Numărul animalelor folosite în laboratoarele din Marea Britanie pentru experimente a depăşit trei milioane, un nivel care nu s-a mai întâlnit din 1990. Creşterea de 6% faţă de anul trecut continuă trendul în...
Petrom testează îngroparea carbonului şi turbinele eoliene
Miercuri, 23 Iulie 2008 17:02Dificultăţile de pe piaţa petrolului determină Petrom să se orienteze către energiile regenerabile. Având în vedere creşterea estimată a cererii de energie de 50% până în 2030 şi problemele furnizării, compania a decis...
20 de hectare de pădure au fost tăiate la Ceraşu, în judeţul Prahova
Miercuri, 23 Iulie 2008 23:11Pădure tăiată sub nasul autorităţilor. 20 de hectare de brazi din comuna prahoveană Ceraşu sunt acum doar cioturi, după ce localnicii au avut grijă să taie şi să vândă tot. Autorităţile ştiu ce se întâmplă şi fac tot...
Cele mai CITITE din Mediu
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE (2930)
- Omenirea mai are 100 de luni să se salveze (1149)
- O căprioară cu şase picioare, descoperită în SUA - FOTO (574)
- Petrom testează îngroparea carbonului şi turbinele eoliene (363)
- Un post tv britanic, cenzurat, pentru defăimarea oamenilor de ştiinţă care studiază încălzirea climatică - VEZI DOCUMENTARUL (315)
Cele mai VOTATE din Mediu
- Omenirea mai are 100 de luni să se salveze (3,72/5)
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE (2,8/5)
- Un post tv britanic, cenzurat, pentru defăimarea oamenilor de ştiinţă care studiază încălzirea climatică - VEZI DOCUMENTARUL (2/5)
- 8.000 de tone de alge au fost adunate de pe litoralul românesc (0,04/5)
Cele mai COMENTATE din Mediu
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE (32)
- Omenirea mai are 100 de luni să se salveze (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Suceava: Două diguri de protecţie s-au fisurat şi există risc mare de inundaţii
Astazi, ora 09:45Situaţie disperată în judeţul Suceava unde ploile căzute toată noaptea au acoperit de ape aproape tot judeţul. Cele mai afectate localităţi sunt Suceviţa, Putna, Rădăuţi, Moldoviţa şi Marginea. La Suceviţa şi Putna...
- Combinaţii periculoase de alimente, experimentate live la Realitatea TV
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
- Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea de eliberare a lui Sile Pietroi
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Avioane de luptă ruse au efectuat joi manevre în zona arctică
- Vizită surpriză a şefului diplomaţiei germane în Afganistan
- Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea de eliberare a lui Sile Pietroi
- Băsescu: Ofiţerul armatei moderne trebuie să coopereze cu civilii
- 14 oameni care participau la o cursă cu tauri au ajuns la spital
- Incident armat la un colegiu din Arizona, agresorul a fost deja arestat
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








