Sâmbătă noapte, ursul care a terorizat locuitorii din Zărneşti a fost împuşcat. Vânătorii au reuşit să omoare animalul la 10 kilometri de Zărneşti, după ce l-au căutat câteva ore bune prin pădure. Ursul agresiv era un exemplar mare, de peste 200 de kilograme.

Animalul a coborât din nou sâmbătă seară până lângă gospodăriile din Zărneşti. Localnicii l-au alungat înapoi în pădure, iar vânătorii i-au luat urma. Autorităţile locale au obţinut de la Ministerul Mediului şi autorizaţie de împuşcare a ursului. După câteva ore, la 1.45, animalul a fost omorât.

"De trei, patru zile, echipele de vânători au înconjurat întreaga zonă unde ursul i-a atacat pe localnicilor din Zărneşti şi de-abia acum ursul a fost împuşcat. A fost o situaţie de stres şi sper să intrăm în normalitate", a declarat viceprimarul localităţii Zărneşti, Dorel Bârlădeanu.

Săptâmâna trecută, animalul, despre care specialiştii spun că avea un comportament anormal, a atacat trei oameni, rânind grav pe unul dintre ei. Vineri dimineaţă, în zonă a fost găsit cadavrul sfâşiat al unui alt bărbat, atacat de urs. Cu o noapte înainte, acelaşi animal, atacase o stână. Timp de o săptămână, până să fie împuşcat, ursul i-a terorizat pe localnicii din Zărneşti.