Alertă într-o localitate de lângă oraşul gorjean Novaci. O ursoaică a fost prinsă într-o capcană montată de braconieri. Pădurarii au încercat să o elibereze, dar nu au reuşit să o tranchilizeze, aşa că au împuşcat-o.

"Este capcană de braconieri tipică cu laţ, legată de copaci pentru animale sălbatice în special pentru mistreti", a recunoscut un pădurar.

Incidentul s-a petrecut, vineri după-amiază, într-o pădure care aparţine Ocolulului Silvic. Pădurarii au încercat să sedeze ursoaica, dar fără succes.

"Era prins în lanţ, am încercat toate posibilităţile, o armă cu tranchilizante, să-l adormim, am vrut să îl redăm naturii din nou, s-au tras 4 bucăţi, n-am reuşit singura şansă a fost să-l împuşcăm", a declarat Mihai Dafinescu, şeful Ocolului Silvic Novaci.

Localnicii s-au speriat când au văzut că un urs a ajuns aşa de aproape de casele lor. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a afla cine a montat capcanele din pădure.