Urşii de apă sunt singurele fiinţe care pot supravieţui în spaţiu, au descoperit cercetătorii
Urşii de apă sunt cele mai rezistente animale de pe planetă, iar acum oamenii de ştiinţă au descoperit că pot supravieţui şi în spaţiu. Micile animale sunt practic indestructibile, având capacitatea de a supravieţui chiar şi în condiţiile în care sunt fierţi, îngheţaţi sau deshidrataţi.
După cum au descoperit oamenii de ştiinţă de-a lungul timpului, urşii de apă pot fi deshidrataţi complet timp de câţiva ani, iar după toate acestea au capacitatea de a reveni la viaţă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ultimele descoperiri ale cercetătorilor arată acum că micile animale pot rezista şi în aerul lipsit de oxigen din spaţiu, informează Daily Mail.
În urmă cu un an, 3000 de urşi de apă au fost deshidrataţi complet şi mai apoi lansaţi în spaţiu pentru a vedea dacă reuşesc să reziste razelor cosmice şi îngheţului. În mod miraculos, după zece zile, o parte dintre aceste animale au fost găsite în viaţă. Mai mult, după o astfel de experienţă, ele au continuat să se înmulţească cu succes. Astfel, urşii de apă au devenit primele creaturi care au reuşit să supravieţuiască în spaţiu, fără nicio protecţie.
''Radiaţiile ultraviolete din spaţiu sunt dăunătoare urşilor de apă, dar câţiva dintre ei reuşesc totuşi să supravieţuiască'', a spus dr. Ingemar Jonsson de la Universitatea Kristianstad, din Suedia, coordonatorul acestui proiect de cercetare. Chiar dacă au suferit unele deteriorări la nivelul ADN-ului, au reuşit totuşi să le repare.
Următoarea provocare a oamenilor de ştiinţă este aceea de a înţelege rezistenţa excepţională pe care aceste animale o au chiar şi la expunerea la condiţii extreme. O astfel de descoperire i-ar ajuta cercetători la identificarea unor noi metode de vindecare a cancerului.
Urşii de apă au o înfăţişare foarte ciudată cu opt picioare dolofane şi gheare foarte mici. Micile animale trăiesc în muşchii de pădure şi nu depăşesc un milimetru în dimensiune.
Experimentul derulat în spaţiu a fost susţinut de Agenţia Spaţială Europeană.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

