Urme de melamină în laptele praf pentru bebeluşi produs în Statele Unite
Urme de melamină au fost descoperite în laptele praf pentru bebeluşi din Statele Unite, potrivit unei analize a agenţiei de control a produselor alimentare (Food and Drug Administration, FDA), a anunţat miercuri ziarul american Wall Street Journal, în ediţia online citată de AFP.
Urme ale substanţei chimice ar fi fost descoperite şi în suplimentele
alimentare şi medicamentoase, produse de cinci fabrici americane de
lapte praf pentru bebeluşi.
Totuşi, este vorba despre un "nivel
foarte scăzut" de melamină, potrivit lui Stephen Sundlof, director al
serviciului de securitate alimentară al FDA, care a dat asigurări că
"nu există motiv de îngrijorare". Sundlof a mai subliniat că folosirea
melaminei la ambalajele alimentare a fost autorizată la sfârşitul
anilor '60, începutul anilor '70, ceea ce ar putea explica depistarea
substanţei în produse.
Şi purtătoarea de cuvânt a FDA Judy Leon, a declarat
că "nu există niciun motiv de îngrijorare, pentru că este vorba de un
nivel foarte scăzut (...), aşadar nu există niciun risc".
În luna septembrie, FDA a dat asigurări părinţilor americani că nu
există o ameninţare de contaminare în Statele Unite, după ce a ordonat
ca în procesul de fabricare a laptelui praf pentru copii să nu fie
folosite ingrediente chineze.
În acest sens, Leon a declarat că noile
rezultate sunt cauzate cel mai probabil de "procesul de fabricaţie sau
de obiectele care vin în contact cu ambalajele". "Nu este vorba despre
alterarea sau contaminarea" produselor, a adăugat ea.
Purtătoarea de cuvânt a refuzat să facă public numele companiei în ale cărei produse au fost descoperite urmele de melamină. Printre producătorii americani autorizaţi se numără Abbott Nutrition, Bristol-Myers Squibb, Mead Johnson Nutritional şi Nestle SUA.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

