Urban: Fragmentele apărute în presă din dosarul Voicu sunt 100% autentice
Vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulian Urban (PD-L), a declarat vineri, pentru NewsIn, că fragmentele apărute în presă din stenogramele dosarului Voicu sunt 100% autentice şi a menţionat că mai grave sunt însă implicările judecătorilor ÎCCJ Cristian Jipa şi Florin Costiniu.
"Sunt autentice 100%, sunt strict autentice", a precizat Urban, referindu-se la pasajele care au apărut în presă din înregistrările efectuate în dosarul Voicu. Democrat-liberalul a explicat că ceea ce s-a publicat reprezintă însă doar câteva extrase din referatul DNA. Senatorul PD-L a menţionat că lipsesc unele pasaje referitoare la pregătirea unui "şantaj de presă" la adresa lui Traian Băsescu, în care ar apărea şi numele unor jurnalişti, adăugând că va aduce în discuţie acest subiect în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, când se va discuta cererea de arestare a senatorului PSD.
Potrivit lui Urban, din paginile pe care le-a lecturat în cadrul şedinţei de studiu a Comisiei juridice din Senat, de joi, mai grave decât faptele senatorului PSD sunt cele ale judecătorilor Florin Costiniu şi Cristian Jipa, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, el a precizat că fiecare zi de întârziere a avizării arestării preventive a lui Cătălin Voicu nu face decât să întârzie şi clarificarea implicării celor doi judecători, care au astfel răgazul de a încercă să-şi influenţeze colegii.
"Trebuie pus piciorul în prag la ÎCCJ, judecătorii Carmen Frumuşelu şi Joiţa Preda ar trebui să primească pensie pe viaţă, de la ele ar trebui să pornească reformarea, iar Costiniu şi Jipa trebuie să plece, vina lui Voicu e infinit mai mică decât a lor", a considerat Urban.
Senatorul PD-L a mai susţinut că "toate firele" dosarului Voicu duc la preşedintele PSD Bucureşti Marian Vanghelie. El a precizat şi că preşedintele Senatului greşeşte pentru că, prin termenele date împreună cu Biroul permanent al Senatului, se încearcă tergiversarea avizării arestării.
Presa centrală a preluat stenogramele apărute pe HotNews, care prezintă "reţeaua, metodele şi clienţii lui Cătălin Voicu". Stenogramele prezintă dialoguri în care senatorul PSD discută cu judecătorul Florin Costiniu despre dosarul omului de afaceri Costel Căşuneanu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

