Traian Băsescu a fost vizitat de Elena Udrea. Îmbrăcată cu pantaloni roz şi cu un platou mare de prăjituri în mână, fostul consilier prezidenţial a venit la Spitalul Elias la ora prânzului. Întîlnirea cu preşedintele a fost una de curtoazie, spune Udrea, dar cei doi au vorbit despre toate cele: politică, gripă aviară, despre foştii colegi de la Cotroceni, dar şi despre alte câteva subiecte pe care fosta consilieră a dorit să le ţină secrete.

Elena Udrea a ajuns la Spitalul Elias în jurul orei 13.30, imediat după ce Traian Băsescu terminase şedinţa de fizioterapie. Fosta consilieră a venit cu două platouri de prăjituri identice, unul pentru preşedinte şi unul pentru jurnalişti, pentru a nu fi acuzată de discriminare. După jumătate de oră, Elena Udrea a plecat spre casă.

Elena Udrea le-a spus jurnaliştilor că Traian Băsescu este un mare amator de dulciuri, aşa că a şi mâncat jumătate din platoul de prăjituri adus cadou.

În plus, fosta consilieră de la palatul Cotroceni susţine că într-o emisiune televizată va vorbi mai mult despre întâlnirea cu preşedintele, pentru că unele subiecte nu pot fi făcute publice în acest moment.