Autorităţile din zonele afectate de uraganul Katrina au prezentat, în primele ore de la dezastru, informaţii evazive şi chiar greşite despre situaţia din teren. Este concluzia unei înregistrări din 29 august 2005, care a fost descoperită de Associated Press. Caseta stă mărturie că guvernatorul de Louisiana a dat asigurări administraţiei de la Casa Albă că digurile de protecţie de la New Orleans sunt intacte. Recent, preşedintele Bush a fost acuzat că a ştiut de pericolul pe care îl reprezintă uraganul Katrina, dar nu a acordat sprijinul federal necesar.

Înregistrarea are 45 minute, dar guvernatorul de Louisiana nu apare în imagini. I se aude vocea în cadrul unei videoconferinţe cu responsabilii Agenţiei Federale pentru Situaţii de Urgenţă de la Washington.

Potrivit documentelor oficiale de la Casa Albă, serviciul naţional de meteorologie a primit un raport despre o breşă într-un dig şi a dat o avertizare de inundaţii încă de la ora nouă dimineaţa. Seara, autorităţile locale încă mai ezitau.

Nici directorul Agenţiei federale pentru Situaţii de urgenţă, FEMA, nu era îngrijorat de situaţie, ba din contră.

Între timp, directorul FEMA şi-a dat demisia. El a acuzat însă Casa Albă că nu a luat în seamă rapoartele îngrijorătoare pe care le-a prezentat constat. Înregistrările din seara zilei de 29 august spun însă altceva.

Într-un interviu de marţi, Brown a spus că a criticat doar administraţia federală, dar că nu l-a blamat nici o clipă direct pe preşedintele Bush. Totuşi, a recunoscut că la video conferinţă exista o anume confuzie în legătură cu digurile şi că primele confirmări ale breşelor au venit mult mai târziu.