Uraganul este însoţit de rafale de vânt cu viteze de până la 215 kilometri pe oră şi este calificat drept "extrem de periculos".

Ike se deplasează în prezent spre nord-vest, dar şi-a schimbat direcţia către vest joi noapte şi a ajuns în ape deschise.

Experţii nu pot aprecia deocamdată dacă uraganul va afecta zone de uscat sau dacă reprezintă o ameninţare pentru exploatările petroliere din Golful Mexic.

Circa 7.500 de persoane au fost evacuate miercuri în Republica Dominicată din cauza inundaţiilor şi ploilor care se înregistrează odată cu apropierea furtunii tropicale Hanna, care s-a soldat cu moartea a cel puţin zece persoane au murit în Haiti, din cauza inundaţiilor.

Uraganul Gustav a antrenat cea mai importantă evacuare din istoria oraşului New Orleans, la trei ani după Katrina, care s-a soldat cu moartea a circa 1.800 de persoane. Indirect, Gustav a provocat moartea a şapte persoane în Statele Unite.