Uraganul Dean rămâne o ameninţare pentru locuitorii din Mexic şi va lovi partea centrală a ţării, în cursul zilei de miercuri. Specialiştii avertizează că există în continuare riscul creşterii în intensitate a ciclonului, după ce acesta a scăzut de la furtună de categoria a cincea la una de categoria întâi.
Preşedintele Felipe Calderon şi-a arătat îngrijorarea cu privire la situaţia comunităţilor sărace din Peninsula Yucatan, mai ales că multe dintre ele sunt izolate. Aflat la un summit în Canada, liderul mexican a adăugat că va reveni în ţară odată ce avionul său va putea ateriza şi se va ocupa personal de supravegherea misiunilor de salvare.
Mai multe clădiri şi linii de înaltă tensiune au fost avariate în Mexic şi Belize, însă niciun bilanţ nu indică deocamdată victime sau răniţi. Centrul uraganului a trecut la numai câţiva kilometri de staţiunea Cancun, lovind o aşezare rurală, fără a face victime. Meteorologii consideră că ciclonul nu reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite ale Americii, dar autorităţile din Texas continuă pregătirile pentru furtună, în cazul în care Dean se va abate de la traiectorie.
Între timp, locuitorii din Jamaica îşi revin după trecerea uraganului, acum trei zile. Centralele electrice nu funcţionează, iar majoritatea magazinelor au rămas închise. Aeroportul internaţional din Montego Bay s-a redeschis luni noaptea, pentru ca turiştii să se poată întoarce acasă. După trecerea ciclonului, bilanţul victimelor din Jamaica indică doi morţi.
În total, şapte persoane au murit după ce Dean a devastat insulele Haiti, Martinica şi Santa Lucia din Caraibe.
Uraganul Dean se întoarce în Mexic
Marti, 21 August 2007 15:56
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Uraganul Dean a atins litoralul mexican
Luni, 20 August 2007 06:26 - Uraganele mătură tot ce întâlnesc în cale
Marti, 21 August 2007 15:47 - Uraganul Dean este costisitor pentru firmele de asigurări din SUA
Joi, 23 August 2007 08:26
Comentariile cititorilor
1. Sergiu
Miercuri, 22 August 2007 01:38
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
Astazi, ora 10:29Cutremur de 6,2 grade pe scara Richter în Panama. Cutremurul a avut loc în apropiere de graniţa cu Costa Rica.
Piraţii somalezi au capturat încă trei nave în Golful Aden
Astazi, ora 09:54Piraţii somalezi au capturat încă trei nave după ce au luat cu asalt petrolierul saudit Sirius Star la sfârşitul săptămânii trecute, ancorat de marţi în zona unui port din Somalia. Anunţul a fost făcut de astăzi de o sursă...
Vicepreşedintele Dick Cheney a fost inculpat într-un caz de abuzuri comise în închisoare
Astazi, ora 09:39Vicepreşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Dick Cheney, a fost inculpat de o curte cu juri din Texas în cadrul unui caz de abuzuri comise în închisori private. Anunţul a fost făcut de AFP care citează documente judiciare...
Fidel Castro şi preşedintele Chinei s-au întâlnit pentru un acord de cooperare economică
Astazi, ora 09:25Fidel Castro este în formă, dar un pic slăbit, a declarat preşedintele chinez Hu Jintao, care se află în vizită în Cuba. Fidel şi preşedintele Chinei s-au întâlnit pentru un acord de cooperare economică între cele două...
Cele mai CITITE din Externe
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (924)
- Cehia: Extremiştii de dreapta au încercat să atace populaţia de etnie romă - VEZI VIDEO (763)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (685)
- Şase oficiali români vor lua micul dejun cu preşedintele american Barack Obama (645)
- Trupele americane trebuie să se retragă complet din Irak până la sfârşitul lui 2011 (468)
Cele mai VOTATE din Externe
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3,8/5)
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Două cimitire evreieşti din Germania au fost profanate luni noaptea (3)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
Astazi, ora 09:55Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi, a declarat directorul de comunicare Metrorex, Mariana Petre. Noul tronson va avea patru staţii şi a costat 145 milioane euro.Tronsonul Nicolae Grigorescu...
- Şapte copii au fost răniţi în urma unui incendiu în localitatea Girov, judeţul Neamţ
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Directorul executiv al Yahoo! şi-a dat demisia
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
"5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii
Astazi, ora 10:44"5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii, cu valori ale chiriei ce ating 6.817 euro/mp/an, cu peste 75% mai mari decât chiriile din Hong Kong, cea de-a doua poziţie în topul celor mai scumpe...
- Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
- Închiderea minei din Aninoasa a scufundat locul în sărăcie
- Nouă din zece salariaţi sunt plătitori de credite, potrivit unui studiu
- Băsescu merge la Galaţi să discute despre activitatea combinatului Sidex şi a şantierului naval
- Ministerul Sănătăţii a prezentat trei tipuri de ambulanţe ultramoderne destinate evenimentelor grave
- Piraţii somalezi au capturat încă trei nave în Golful Aden
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










