Unul dintre cei doi infractori, scăpaţi la începutul săptămânii din arestul poliţiei ieşene, a fost prins ieri seară. Un filtru al Poliţiei a oprit taxiul cu care evadatul pe nume Denis Popovici se plimba prin centrul Iaşiului. El nu s-a opus reţinerii şi a fost dus la sediul poliţiei. În urmă cu trei zile, şeful poliţiei ieşene lansase ipoteza că cei doi evadaţi au părăsit ilegal ţara.

Evadatul a fost reţinut în urma unei informaţii conform căreia a fost văzut în timp ce ieşea dintr-un bar din oraş şi se urca într-un taxi.
La audieri, Popovici a declarat că nu intenţiona să părăseacă ţara, ba mai mult, chiar vroia să se predea autorităţilor.

Tânărul a declarat că, după evadare, a petrecut două zile în compania lui Gabriel Teodorescu, dar că în acest moment nu mai ştie nimic despre acesta. Autorităţile spun însă că au informaţii că acesta nu ar fi prea departe.

Poliţia ieşeană este în continuare în stare de alertă, pentru găsirea celui de-al doilea evadat.