Asigurarea privată de sănătate a luat locul pensiei private, în rândul beneficiilor pe care le apreciază la angajare.

Într-un clasament al principalelor beneficii preferate de români, după asigurarea privată de sănătate urmează pensiile private şi asigurările de viaţă, cu peste 14,4%.
Dintre angajaţii intervievaţi, cel puţin 10,3% doresc să primească bonuri de masă şi peste 6,7% vor să fie recompensaţi de angajatori cu prime, potrivit aceluiaşi studiu.

Televiziunea se află pe primul loc în topul surselor de informare cu privire la ofertele companiilor de asigurare, pentru 28,2% dintre bucureştenii chestionaţi şi puţin peste 25% dintre cei din provincie. În ce priveşte a doua sursă de informare, 21,1% dintre bucureşteni aleg internetul, în timp ce respondenţii din provincie află astfel de informaţii în urma discuţiilor cu prietenii sau colegii (18,6%).

Studiul a fost realizat în perioada 05-26 iunie pe un eşantion de 800 de respondenţi din Bucureşti şi 803 salariaţi din alte doisprezece mari oraşe din România.