”Fără ca asta să genereze o minimă reacţie oficială din partea autorităţilor noastre, fără ca ambasadorul nostru la Haga să fi luat poziţie oficială, fără ca Ministerul nostru de Externe să fi zis ceva, măcar un protest politicos dacă nu, aşa cum s-ar fi petrecut lucrurile în orice ţară majoră din UE, să fi convocat ambasadorul olandez pentru explicaţii.
Nimic. Stăm, umili şi coada între picioare, servili, temători, dornici să nu supărăm pe nimeni, antrenaţi să ne adâncim imediat şi cât se poate de adânc capul în nisip la cea mai mică umbră de situaţie conflictuală, după celebra lecţie a diplomaţiei româneşti: „dacă te faci că nu-i vezi, poate nu te văd nici ei“. Şi de data asta, replica îndelung exersată este: „Dragă, ce să pricepeţi voi, aici e chestiune de diplomaţie înaltă, lucrurile nu se rezolvă în public, nu are sens să exacerbăm situaţii particulare şi să facem din ţânţar armăsar, nu vom face decât să înveninăm lucrurile“ etc. etc.
Şi aşa de ani, de decenii, totul transformându-se într-o poziţionare penibilă de ţară recunoscută că poate încasa orice şi la nesfărşit, într-o tăcere absolută. Rezultatul fiind că România se autotransformă în ţintă predilectă pentru toate campaniile (sau operaţiunile premergătoare cu ani ale viitoarelor campanii) care se axează pe mesaje ultranaţionaliste, acum din ce în ce mai dure, şi care încearcă, evident, să găsească o explicaţie pentru toate problemele interne în prezenţa generală a „străinilor“ şi, în particular a românilor”, scrie Cristian Unteanu, pe adevarul.ro.
