PC vrea schimbarea lui Tokes, pe care îl acuză de "chemare la luptă pentru obţinerea de enclave etnice" / FOTO: Grup RC

"Demersurile europarlamentarului Laszlo Tokes reprezintă un risc şi o ameninţare la adresa României, aşa cum sunt definite în Strategia Naţională de Apărare (2010), constituind în esenţă o 'proliferare a unor manifestări radicale, iredentiste sau extremiste care pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, coeziunea socială sau relaţiile interetnice', se arată într-un comunicat de presă remis de UNPR.

Totodată, susţin liderii Uniunii, declaraţiile lui Laszlo Tokes reprezintă o sfidare inacceptabilă a Constituţiei şi a tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnie.

"Invocarea autonomiei teritoriale şi, mai ales, prezentarea "ieşirii în stradă" ca soluţie în acest sens sunt provocări şi instigări lansate deliberat pentru a tensiona relaţiile dintre români şi maghiari. Riscurile şi posibilele consecinţe ale unui astfel de demers – mai ales pe fondul actualei crize economice şi al tentativelor de a aduce România în pragul instabilităţii politice – îl plasează pe Laszlo Tokes în conflict cu legea, cu litera Constituţiei şi cu dezideratul european al armoniei inter-etnice. Practic, Laszlo Tokes se plasează, astăzi, împotriva României şi trebuie tratat ca atare de autorităţi", se mai arată în comunicat.

Mai mult, susţine UNPR , este de datoria fiecărui partid, a fiecărui demnitar şi a fiecărui român "să descurajeze tentaţiile autonomiste şi să limiteze derapajele lui Laszlo Tokes", inclusiv prin solicitarea retragerii acestuia din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.

Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, joi, la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, că, aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa, şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia. Tokes afirma, atunci, că, "aşa cum au ieşit catalanii pe stradă, şi secuii ar putea ieşi în stradă pentru autonomia lor".