Universitatea Craiova scapă de canicula care a cuprins România în ultimele zile. Patronul Mititelu s-a gândit la toate şi le-a aranjat elevilor lui Cioroianu un cantonament răcoros în Austria. Abia reveniţi din cantonamentul de la Sinaia, oltenii lui Florin Cioroianu au plecat acum spre locul preferat de pregătire al echipelor româneşti din această vară.

"Am fost şi anul trecut în Austria. Sunt condiţii foarte bune de pregătire", a declarat Săceanu, unul dintre jucătorii Craiovei.

Ştiinţa va sta în Austria până pe 13 iulie, după care va pleca direct spre Belgia, acolo unde va juca o zi mai târziu un amical cu fosta adversară a Stelei din preliminariile Ligii Campionilor, Standard Liege. Ultimul joc de pregătire al oltenilor din această vară va avea loc la Craiova, pe 22 iulie, cu echipa de ligă secundă Sportul Studenţesc.