Unităţile sanitare din judeţul Cluj sunt tot mai prost finanţate / FOTO: mediafax.ro

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a obţinut pentru anul acesta un buget de doar 507 milioane de lei, în condiţiile în care are nevoie de 980 de milioane. Mai mult decât atât, banii sunt cu 242 de milioane mai puţini decât cei de anul trecut.

De cealaltă parte, liderii de sindicat susţin că bugetul obţinut până acum nu este suficient şi că va ajunge doar până în luna mai. Asta în condiţiile în care mai sunt de plată facturi în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei pentru medicamente şi materiale sanitare cumpărate anul trecut, dar care au scadenţa în 2010.

Sindicaliştii de la Sanitas se vor întruni în Consiliul Naţional în 11 aprilie. Dacă până atunci bugetele Caselor de Sănătate nu vor fi suplimentate, se va analiza posibilitatea declanşării mişcărilor de protest.