Echipa lui Dan Petrescu, Unirea Urziceni, a învins, vineri, scor 2-0, Politehnica Timişoara, într-un meci contând pentru etapa a 26-a a Ligii I, ambele goluri ale ialomiţenilor fiind reuşite de Bogdan Stancu.
Prima ocazie de gol a meciului are loc în minutul 22, când Andrei Cristea a fost la un pas de a deschide scorul dintr-o centrare perfectă a lui Karamian.
În minutul 28, Mara încercă o preluare pe piept din apropierea careului de 16 metri, dar preluarea este largă şi căpitanul gazdelor este deposedat.
Unirea Urziceni beneficiază de o lovitură liberă de la 20 de metri, în minutul 32. Execută Bogdan Stancu şi Marius Popa este învins, 1-0 pentru Unirea.
Bogdan Stancu este lansat excelent în adâncime, în minutul 42, lobează balonul peste Popa şi scorul devine 2-0 în favoarea gazdelor.
Torje trage la poartă, în minutul 47, mingea trece de Stelea, dar Munteanu respinge de pe linia porţii.
Poli atacă furibund, cu toate liniile, iar în minutul 57 Torje centrează, Cristea reia cu capul din apropiere, dar Stelea blochează în ultimul moment.
În minutul 80, Haciatrian îi pasează lui Onofraş peste apărarea bănăţenilor, fostul ieşean ciupeşte mingea, dar Popa reţine.
Unirea Urziceni - Poli Timişoara: 2-0
Vineri, 13 Aprilie 2007 18:18
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Liga I, Etapa a 26-a
Vineri, 13 Aprilie 2007 11:27 - Viorel Moldovan: Nu vom face paşi greşiţi
Vineri, 13 Aprilie 2007 17:07 - Becali acceptă suspendarea terenului
Vineri, 13 Aprilie 2007 18:12 - FC Naţional - Pandurii Târgu Jiu: 0-1
Vineri, 13 Aprilie 2007 21:05 - CFR Cluj - UTA: 5-0
Sambata, 14 Aprilie 2007 17:24 - Andrei Cristea, exclus de la Poli înainte de meciul cu Steaua
Luni, 16 Aprilie 2007 19:12 - Universitatea Craiova - Unirea Urziceni: 0-0
Sambata, 21 Aprilie 2007 18:11
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Beckham, cel mai popular sportiv pe internet
Astazi, ora 09:01Fotbalistul englez legitimat la LA Galaxy, David Beckham, este sportivul cel mai căutat pe internet, cu 42.202.836 de apariţii pe paginile web, conform unui clasament făcut de site-ul lalistawip.com.
Anglia: Drogba a fost suspendat trei etape după incidentele pe care le-a avut cu fanii lui Burnley
Astazi, ora 08:45Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat marţi că atacantul lui Chelsea Londra, Didier Drogba, va fi suspendat pentru următoarele trei etape din Premier League ca urmare a comportamentului violent pe care l-a manifestat faţă...
Preşedintele lui Lazio Roma riscă să fie condamnat la închisoare după nereguli la bursă
Astazi, ora 08:38Preşedintele formaţiei italiene de primă ligă Lazio Roma, Claudio Lotito, riscă să fie condamnat la 20 de luni de închisoare în cazul în care este găsit vinovat că a comis mai multe nereguli la bursă, a anunţat marţi un...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor etapei a 15-a (2405)
- Ultima schemă a lui Zenga la Catania, pentru loviturile libere: zid dublu şi striptease (VIDEO) (1708)
- Nicolae Dică: "Din iarnă mă întorc în România, dar este exclus să merg la Steaua" (633)
- Uruguay: Campionatul intern de fotbal a fost oprit din cauza violenţelor provocate de suporteri (480)
- Ibrahimovic, în cartea de istorie a fotbalului suedez (316)
Cele mai VOTATE din Sport
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor etapei a 15-a (3,8/5)
- Ibrahimovic, în cartea de istorie a fotbalului suedez (3,6/5)
- Ultima schemă a lui Zenga la Catania, pentru loviturile libere: zid dublu şi striptease (VIDEO) (3,6/5)
- Nicolae Dică: "Din iarnă mă întorc în România, dar este exclus să merg la Steaua" (2,56/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Nicolae Dică: "Din iarnă mă întorc în România, dar este exclus să merg la Steaua" (2)
- Boca Juniors a fost învinsă pe teren propriu de Velez Sarsfield, scor 2-3 (1)
- Ultima schemă a lui Zenga la Catania, pentru loviturile libere: zid dublu şi striptease (VIDEO) (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
Astazi, ora 09:55Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi, a declarat directorul de comunicare Metrorex, Mariana Petre. Noul tronson va avea patru staţii şi a costat 145 milioane euro.Tronsonul Nicolae Grigorescu...
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Directorul executiv al Yahoo! şi-a dat demisia
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
"5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii
Astazi, ora 10:44"5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii, cu valori ale chiriei ce ating 6.817 euro/mp/an, cu peste 75% mai mari decât chiriile din Hong Kong, cea de-a doua poziţie în topul celor mai scumpe...
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Cei mai plimbăreţi politicieni care candidează la alegerile parlamentare
- Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
- Închiderea minei din Aninoasa a scufundat locul în sărăcie
- Nouă din zece salariaţi sunt plătitori de credite, potrivit unui studiu
- Băsescu merge la Galaţi să discute despre activitatea combinatului Sidex şi a şantierului naval
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











