Mama bebeluşilor îi contrazice pe medici şi când vine vorba despre numărul micuţilor afectaţi. Ea spune că au fost arşi şase, nu patru bebeluşi, iar cadrele medicale au externat-o în grabă pentru ca numărul copiilor care au suferit arsuri să fie mai mic.

"În aceeaşi dimineaţă am văzut pete roşii pe capul copiilor, asistenta a zis că nu e nimic. Până seara când starea copiilor s-a agravat. A venit doctoriţa de salon, m-a chemat înauntru şi mi-a comunicat că nu mai e nicio problemă, doar că asistenta a încurcat sticla de detergent cu cea de spirt. Au venit şi trei medici. Nu mi s-a părut normal, nu veneau toţi deodată şi i-am auzit cum au spus că e imposibil să fie coincidenţă", a declarat Irina pentru Realitatea TV.

Pe 3 septembrie, una dintre asistentele Maternităţii Panait Sârbu a încurcat dezinfectantul pentru nou născuţi cu o substanţă nocivă. Rudele micuţilor susţin că nu au fost anunţate de cele întâmplate. Conducerea Maternităţii Giuleşti a catalogat incidentul drept o eroare de manipulare.

Ordinul Asistenţilor va decide asupra sancţiunilor în cel mult două zile. Cele trei asistente au fost sancţionate deja de conducerea maternităţii cu diminuarea salariului cu 10% timp de trei luni şi mutarea lor la o altă secţie.