Coaliţia de centru-dreapta a repurtat o victorie categorică în alegerile legislative organizate în Letonia. Alianţa aflată la putere la Riga va forma astfel primul guvern din istoria micii republici baltice, care a obţinut cel de-al doilea mandat consecutiv după obţinerea independenţei faţă de fosta URSS, în 1991.

Formaţiunea creştin-democrată a premierului Aigars Kalvitis, Partidul Poporului şi aliaţii săi, Uniunea Verzilor şi Ţăranilor, şi Primul Partid al Letoniei, au obţinut, împreună, aproape 45% din voturi.

Coaliţia şi-a asigurat astfel 51 dintre cele 100 de mandate ale Parlamentului unicameral leton. Alegătorii letoni au ignorat acuzele de corupţie la adresa actualei puteri, formulate de partidul Noua Eră, din opoziţie.

Ei au preferat să aibă încredere în politicile liberale ale premierului Kalvitis, considerat artizanul prosperităţii economice a ţării.

Letonia a înregistrat cel mai înalt ritm al creşterii economice -12% - dintre ţările Uniunii Europene. Surprinzător a fost rezultatul de 14 procente înregistrat de Armonia, formaţiune care reprezintă minoritatea rusă.

Şi asta pentru că o mare parte dintre locuitorii de naţionalitate rusă nu au drept de vot.