Intervalele dintre două cutremure urmate de valuri seismice comparabile cu cele care au făcut ravagii în estul Mediteranei în anul 365 ar putea fi mai scurte decât se credea, potrivit unui studiu publicat luni de Nature Geoscience, relatează AFP.
Astfel de evenimente s-ar putea produce la fiecare 800 de ani şi nu 5.000 de ani, aşa cum se credea până acum, potrivit articolului publicat online, care se bazează pe studii recente. Noile cercetări arată că o falie, până acum neglijată, s-ar fi putut afla la originea marelui cutremur care a distrus Alexandria, a ucis mii de localnici din zonele de coastă, din regiunea Nilului până la cea în care acum se află oraşul Dubrovnik.
Seismologii credeau până acum că epicentrul era situat sub Creta, la interfaţa unei zone de subducţie, acolo unde placa tectonică intră sub o alta, cu densitate mai mică. Însă autorii articolului, care au lucrat sub conducerea profesorului Beth Shaw de la Universitatea Cambridge, sunt de părere că originea sa ar fi mai degrabă pe o falie din placa superioară.
Cecetătorii sunt de părere că seismul "s-a produs pe o falie de circa 100 kilometri lungime care s-a înclinat spre nord-est la 30 de grade, având ca punct de pornire Fosa Elenică, până la o adâncime de 45 kilometri". Ea ar fi capabilă să declanşeze cutremure urmate de valuri seismice "rare, dar majore", la fiecare 5.000 de ani. Şi dacă acelaşi proces s-ar produce de-a lungul Fosei Elenice (un seism-tsunami ar fi avut loc în apropiere de Rhodos în 1303), astfel de evenimente s-ar putea repeta în estul Mediteranei la fiecare 800 de ani, potrivit experţilor.
Faptul că nu s-a produs decât un cutremur (în 1303) în ultimii 1.650 de ani "ar trebui să ne atragă atenţia asupra riscului de tsunami în estul Mediteranei", au subliniat ei.
Repetarea unui cutremur ca cel din 365 "ar avea consecinţe catastrofale pentru zonele de coastă ale Mediteranei, unde populaţia este numeroasă". Astfel de apeluri la vigilenţă au fost lansate de mai multe ori de specialişti din bazinul mediteranean şi un grup interguvernamental de coordonare a sistemului de alertă rapidă pentru tsunami în Mediterana a fost lansat în 2005.
Sursa: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? Un tsunami în Mediterana s-ar putea produce mai frecvent decât se credea până acum
Luni, 10 Martie 2008 10:52
| Vot: |
0
|
812 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


Cele mai CITITE din Povesti despre vreme
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Trafic blocat la ieşirea din Capitală pe DN1
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
- Euro a ajuns la cotaţia de 3,6059 lei
- Tăriceanu: Videanu şi predecesorii săi sunt vinovaţi pentru dezastrul ecologic din Capitală
- O tânără din Topliţa a fost lovită în faţă cu o piatră, într-un magazin
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
- Proiectul Monumentului Holocaustului din Capitală, în dezbatere publică
- A fost lansat un nou medicament anti HIV/SIDA, care prelungeşte speranţa de viaţă a bolnavilor
- Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au decedat într-un incendiu provocat de un fulger
- Adalbert Kassai nu recunoaşte că ar fi dat fraudulos palmaresul lui Claudio Zambon
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 06.09 | 07.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 35 °C | 33 °C |
| Bacău | 32 °C | 32 °C |
| Braşov | 30 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 33 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 06.09 | |
| Atena | 34 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 26 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 16 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








