Un templu roman a fost descoperit în capitala antică a Galileii
Ruinele unui templu roman din secolul II d.Hr. au fost descoperite în capitala antică evreiască a Galileii, Zippori. Deasupra templului se aflau fundaţiile unei biserici bizantine.
Excavaţiile, realizate de Noam Shudofsky Zippori Expedition, şi conduse de profesorul Zeev Weiss de la Institutul de Arheologie al Universităţii din Ierusalim, au făcut lumină asupra societăţii multiculturale din anticul oraş Zippori, cunoscut astăzi drept Sepphoris.
Descoperirea indică faptul că Zippori, capitala antică evreiască a Galileii în timpul perioadei romane, era locuită de un număr mare de păgâni care au construit un templu în inima oraşului.
Construcţia bisericii pe fundaţia templului subliniază păstrarea zonei sacre a oraşului de-a lungul timpului. Această descoperire vine cu informaţii noi despre viaţa religioasă, culturală şi socială din Zippori roman, dar şi bizantin, şi arată că acesta era un oraş în care evreii, păgânii, şi mai târziu creştinii au trăit împreună.
Templul măsoară 24 de metri pe 12 şi avea o faţadă decorată pe partea cu strada. Nu au fost descoperite încă indicii despre ritualurile care aveau loc în templu, doar nişte monede de pe timpul lui Antoninus Pius, când oraşul se numea Diocesarea, care înfăţişează un templu închinat zeilor romani Zeus şi Tyche.
În această vară a mai fost descoperită o clădire monumentală în Zippori, în aceeaşi zonă cu templul. Rolul ei este încă neclar dar mărimea sa indică un rol important.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

