Un senator UDMR a jucat Sudoku în timpul şedinţei de plen
Realitatea TV
Sudoku este un joc care necesită multă atenţie şi inteligenţă. Trebuie să completezi cu cifre de la unu la nouă un pătrat, împărţit în coloane şi rânduri. Cifrele nu trebuie să se repete nici pe verticală, nici pe orizontală. Jocul l-a prins în mreje pe senatorul UDMR.
Trei ore s-a străduit senatorul să obţină victoria, care nu se întrezărea deloc. A mai luat şi câte o pauză, dar nu ca să vadă ce se întâmplă în jurul lui, ci ca să aprofundeze articolele din presă. A dovedit însă aceeaşi tenacitate ca şi senatorul Talpeş, care săptămâna trecută s-a chinuit mult timp să repare un ceas cu un briceag.
Preşedintele Senatului se declară neputincios în faţa nepăsării de care dau dovadă unii dintre colegi. Nici Sudoku, nici briceagul nu sunt interzise de lege. Există însă un judecător care îi poate taxa pe parlamentarii neatenţi.
"Sigur ca nu e normal, suntem trimişi aici să citim legile, chiar dacă nu suntem iniţiatori, să le vedem, să ascultăm argumente de o parte şi de alta Ce pot să vă spun... este bine că dumneavoastră surprindeţi astfel de momente, pentru că electoratul trebuie să cunoască", a susţinut Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 















Feedback

