Un român este primul deţinut străin din landul Bavaria care a absolvit o facultate în închisoare
28 dec 2008, 10:57 |
Actualizat Duminică, 28 Decembrie 2008 12:56
Un cetăţean român în vârstă de 38 de ani, închis de 16 ani în Germania pentru omor, a absolvit în decembrie o facultate cu specializarea în controlling şi finanţe-bănci, devenind astfel primul străin din landul Bavaria care a obţinut o diplomă universitară în timp ce se afla în detenţie.
Românul a învăţat singur limba germană în penitenciar, unde a susţinut şi examenul de bacalaureat. "Am învăţat singur limba germană, iar în 1996 m-am înscris la studii liceale la distanţă pentru a obţine diploma de bacalaureat", declara Daniel în noiembrie, pentru revista studenţească Audimax.
Studiile universitare la distanţă le-a început în 2001, iar după opt ani a reuşit să le încheie cu succes. Daniel a devenit astfel, în decembrie 2008, absolventul Facultăţii de Economie a Universităţii Hagen (Fernuniversität Hagen), şi are specializarea controlling şi finanţe-bănci.
Înmânarea diplomei de absolvire a facultăţii s-a facut în cadru festiv, la 20 decembrie, în incinta penitenciarului. La festivitatea restrânsă au participat şi reprezentanti ai Consulatului general al României la Munchen, la invitaţia ceăţeanului român. Daniel a reuşit, prin seriozitatea şi tenacitatea sa, să câştige încrederea reprezentanţilor penitenciarului şi ai universităţii, care l-au sprijinit pentru a-şi putea duce studiile la bun sfârşit.
În general, un astfel de demers este destul de dificil, mai ales din cauza accesului limitat la informaţii. În plus, profesorii sunt la fel de exigenţi cu studenţii aflaţi în detenţie ca şi cu studenţii obişnuiţi. Seară de seară, după opt ore de muncă şi o oră de sport, între ora 18.00 şi 22.00, Daniel se dedica studiului.
Bărbatul se aşteaptă ca într-un viitor apropiat să i se aprobe eliberarea condiţionată, iar după eliberare îşi doreşte să se întoarcă acasă.
În închisoarea din Straubing sunt în total nouă deţinuţi înscrişi la studii universitare la distanţă. "Este cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci cât timp eşti închis, în loc să stai degeaba şi să pierzi timpul", declara pentru Audimax Ştefan, un alt român de la Straubing, înscris la Facultatea de Informatică de gestiune. Atât Daniel, cât şi Ştefan recunosc că, adesea, le este dat să audă comentarii răutăcioase din partea celorlaţi deţinuţi. Cei doi ştiu însă că astfel de vorbe sunt rostite de "colegi" care îi invidiază. Cei mai mulţi de la Straubing admiră demersul lui Daniel şi Ştefan şi spun că ei sunt un model pentru restul deţinuţilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...








Feedback

