Un român a fost ucis în Hamburg, iar un altul arestat de poliţiştii germani care i-au surprins în timp ce încercau să forţeze un bancomat. Incidentul a avut loc marţi dimineaţa.

Cei doi români, ale căror nume nu au fost date publicităţii, se aflau într-un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, în centrul oraşului Hamburg. Poliţiştii germani îmbrăcaţi în civil îi urmăriseră mai multe ore pe cei doi români şi au văzut că aceştia forţaseră mai multe bancomate.

Românul de 27 de ani care era la volan a fost împuşcat mortal. Celălalt bărbat, în vărstă de 31 de ani a fost dus la secţia de poliţie.

În maşina celor doi au fost găsite mai multe cărţi de credit falsificate şi o sumă importantă de bani, care a fost confiscată pentru că se bănuieşte că banii provin din bancomatele pe care cei doi le-au forţat.

Poliţia din Hamburg a început o anchetă internă, iar poliţistul care l-a împuşcat pe român a fost trimis la un consilier religios, o practică obişnuită în Germania în cazul unei acţiuni care se soldează cu victime.