Un reportaj britanic despre corupţia din România circulă pe YouTube - VIDEO
Corupţia din România este un fenomen cotidian, răspândit în spitale, dar şi pe stadioane şi în ministere, cea mai mare problemă fiind aceea a politicienilor corupţi care deţin puterea şi blochează orice eforturi de reformă, se arată într-un reportaj britanic postat pe site-ul YouTube.
"Din ziua în care se nasc, românii se confruntă cu corupţia", afirmă reportajul produs de Journeyman Pictures, o casă independentă de film cu sediul la Londra specializată în documentare.
Materialul video prezintă corupţia ca parte a vieţii de zi cu zi din România. Reportajul porneşte de la naşterea în maternitate, unde "nici nu ţi se mai cere mită, se ştie că trebuie să o dai", şi culminează cu dosarele de corupţie la nivel înalt, dintre care sunt prezentate cazurile fostului premier Adrian Năstase şi al fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş.
"Pe măsură ce cresc, românii îşi dau seama că sunt o serie de alte
servicii ce necesită o abordare 'pe sub tejghea'. De exemplu, în
serviciile publice, unde, dacă nu vrei să ai probleme, cel mai cel mai
bine este să-i dai 'atenţii' funcţionarului public", comentează
realizatorul britanic.
"Dacă românul devine microbist, ajunge să se confrunte cu lumea
tenebroasă a transferurilor ilegale, a evaziunii fiscale şi spălării de
bani. Desigur, aici nu mai vorbim de corupţia la mic nivel. Simpaticul
patron al Steaua Bucureşti trebuie să dea socoteală cu privire la
achiziţionarea unor terenuri în condiţii suspecte. Judecând după
dimensiunile casei sale, nu pare a fi foarte sărac", notează reportajul
realizat de Journeyman Pictures.
Parlamentul României este prezentat ca fiind "locul unde se află cea
mai mare problemă. Majoritatea politicienilor sunt corupţi, într-un fel
sau altul", spune realizatorul documentarului, citându-l pe Victor
Alistar de la Transparency International.
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei vorbeşte despre
dificultăţile de "a combate corupţia politică într-o ţară cu
politicieni corupţi care deţin puterea şi emit legi sau ordonanţe"
prin care contraatacă permanent orice măsură anticorupţie.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar,
confirmă pentru realizatorii britanici "tentativele Legislativului de a
modifica structura şi organizarea DNA, astfel încât în primul rând să
nu mai aibă competenţa de a cerceta parlamentari".
Cu toate tentativele de dezmembrare a DNA şi de demitere a unor
procurori, mai mulţi politicieni de rang înalt au fost anchetaţi şi
trimişi în judecată de către DNA, cum ar fi fostul premier Adrian
Năstase sau fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian
Remeş, notează realizatorul britanic.
Concluziile sunt totuşi optimiste, Daniel Morar afirmând că DNA
beneficiază de sprijin din partea populaţiei, a societăţii civile şi "a
unei anumite părţi a presei". "Lumea vrea să vadă condamnări, dacă într-adevăr sunt probe, pentru aceste persoane importante", spune Morar.
Aşteptările românilor se îndreaptă însă şi spre Uniunea Europeană, din
care România face parte de la 1 ianuarie 2007. "UE a fost cea care le-a
cerut întotdeauna liderilor politici din România să facă reformele
necesare. Nu au făcut acest lucru niciodată fără presiunea din partea
UE. Sper că UE va juca un rol pozitiv în chestiunea luptei
anticorupţie", conchide Rodica Culcer.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reporterii Realitatii: ACTA
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

