Foto: NewsIn
Incendiul a izbucnit în jurul orei 4 dimineaţa. Pompierii spun că focul a pornit din cauza unei bătrâne care a lăsat o lumânare aprinsă. Flăcările s-au extins repede şi la celelalte locuinţe din clădire.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Locatarii au fost imediat evacuaţi. O femeie a fost însă la un pas să intre în stare de şoc atunci când şi-a văzut casa arzând. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, dar şi aşa le-a luat mai bine de o oră şi jumătate să stingă incendiul.

"Am evacuat 20 persoane, pericolul a fost că au fost multe improvizaţii de natură electrică pe care noi le-am izolat dar erau multe trase din altă parte şi asta a îngreunat în primul rând intervenţia pompierilor militari", a declarat un pompier.

În total, şapte locuinţe au fost afectate. Pompierii cercetează acum cauzele izbucnirii incendiului.