Un programator de origine română, Alex Ionescu, susţine că a decodificat "Calea Media Protejată" a noului sistem de operare al Microsoft, Windows Vista, tehnologie ce foloseşte un program de încriptare cu scopul de a proteja proprietatea intelectuală, potrivit NewsIn.

Ionescu afirmă, mai exact, că a decodificat tehnologia de tip Digital Rights Management folosită de Microsoft pentru a deteriora calitatea conţinutului atunci când este rulat pe calculatoare neautorizate.

În practică aceasta este o veste extraordinară pentru mulţi, deoarece va permite utilizatorilor cu monitoare sau plăci video mai vechi să ruleze la parametri optimi conţinuturi media.

Potrivit trustedreviews.com, programatorul se teme să îşi publice descoperirea deoarece ar putea fi dat în judecată de Microsoft.

Conform Reuters, marea parte a utilizatorilor ar trebui să cumpere un nou calculator pentru a putea utiliza Vista, deoarece doar 15% dintre calculatoarele existente au memoria şi placa video suficient de puternice pentru a rula versiuni performante ale Vista.