Un prezentator al televiziunii ruse a fost ucis la Vladivostok, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului local, citat de Agenţia France Presse. Konstantin Borovko, în vârstă de 25 de ani, a fost atacat când ieşea dintr-un bar de noapte şi a decedat înainte de sosirea ambulanţei.

Parchetul din Vladivostok a deschis o anchetă. Potrivit primelor indicii, mobilul crimei ar fi fost jaful. Totuşi, poliţiştii nu exlud nici ipoteza că jurnalistul a fost omorât din cauza activităţii sale. Borovko era prezentator la televiziunea locală din Habarovsk, oraş situat în Extremul Orient rus. Cazul lui nu este singular.

Comitetul de protecţie a jurnaliştilor din Rusia a anunţat că 42 de ziarişti au fost asasinaţi din 1992 încoace, majoritatea crimelor fiind comise la comandă. 13 dintre aceste asasinate au avut loc după venirea la putere a lui Vladimir Putin, în 2000.