Foto: RTV
Pare fără nici un dubiu un blestem, nicidecum un jurământ. Un blestem sub haine proţeşti. Taina blestemului stă în vechile obiceiuri ţigăneşti. Se jură cu patru degete încrucişate, două de la stânga, două de la dreapta, peste o cruce. Jurământul se face pe familie, pe nepoţi, pe fraţi, pe părinţi. Pe ce ai mai scump. În legământul propriu-zis, rolul central îl are familia, datorită semnificaţiei acesteia pentru ţigani.

Dacă până aici totul pare desprins dintr-un film despre tradiţii, nu acelaşi lucru se poate spune de cel care se află, ca un garant, deasupra jurământului. Preotul. Pentru că atunci când rosteşte Amin, înseamnă că i-a dat binecuvântarea pentru blestem. E de acord cu el. Pe care lume va plăti preotul acest păcat major, va stabili doar Dumnezeu.

Dincolo de păcatul biblic pe care preotul îl semnează, mai apare un altul. De aceast dată lumesc - implicarea bisericii în politică. Asta în condiţiile în care Sfântul Sinod spune că opţiunea politică a oamenilor bisericii se exprimă doar prin vot. Explicaţia poate fi simplă. Preoţii trăiesc în lumea reală, iar ochiul dracului, banul, le face şi lor semne. De altfel, în urmă cu câteva zile jurnaliştii de la Academia Caţavencu au filmat câţiva preoţi din Bucureşti care acceptau, în schimbul unor sume de bani, să le vorbească enoriaşilor despre candidaţi.

În cazul de la Sinteşti, dincolo de problema acceptării unui jurământ în biserică, preotul mai încalcă o regulă - binecuvântează îndemnul la renunţarea la vot.