Bărbatul, căruia medicii nu îi dădeau mai mult de doi sau trei ani de viaţă după ce şi-a pierdut cunoştinţa, a supravieţuit în tot acest timp datorită soţiei sale. Gertruda a stat lângă Jan şi l-a îngrijit în toţi aceşti ani cu devotament, deşi uneori se simţea doborâtă de disperare.
Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, spune că are amintiri vagi despre membrii familiei care îi vorbeau în timp ce se afla în comă. Primele semne de ameliorare a stării sale s-au manifestat în aprilie, apoi omul a fost transferat într-un alt spital, unde a fost supus unui tratament intensiv de recuperare, în urma căruia şi-a revenit treptat.
Bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa în 1988, când ţara mai era condusă de regimul comunist al generalului Wojciech Jaruzelski, s-a trezit practic într-o nouă lume. El a declarat că este extrem de interesat de disputele politice din Polonia post-comunistă.
Un polonez şi-a revenit după ce a fost timp de 19 ani în comă
Duminica, 03 Iunie 2007 09:09
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Aţa chirurgicală nesterilă a fost retrasă din spitalele din mai multe judeţe
Marti, 07 Octombrie 2008 19:46Aţa chirurgicală nesterilă, importată din China, a fost retrasă din spitalele din mai multe judeţe, după ce Ministerul Sănătăţii a dispus verificarea stocurilor în toată ţara.
Peste trei milioane de români vor fi vaccinaţi gratuit, de astăzi, împotriva gripei
Astazi, ora 05:40Peste trei milioane de români vor fi vaccinaţi gratuit împotriva gripei, începând de astăzi, în cadrul unei campanii naţionale pentru care au fost achiziţionate peste trei milioane de doze de vaccin.
Un nou medicament contra HIV/SIDA este disponibil şi în România
Marti, 07 Octombrie 2008 16:12Aptivus, un nou medicament pentru tratarea pacienţilor adulţi diagnosticaţi cu HIV care au dezvoltat rezistenţă la tratament antiretroviar, este disponibil şi în România, au anunţat, marţi, producătorii.
Distribuitorii de medicamente au oprit livrările către farmacii şi spitale
Astazi, ora 07:39Distribuitorii de medicamente au sistat, la începutul săptămânii, livrările către toate spitalele şi farmaciile din ţară, din cauza neactualizării cursului de schimb valutar folosit la calculul preţurilor medicamentelor.
Copiii sub cinci ani pot lua germeni periculoşi de la animalele de companie
Marti, 07 Octombrie 2008 14:21Copiii sub cinci ani riscă să se îmbolnăvească de afecţiuni grave dacă au ca animale de companie arici, hamsteri, şopârle sau broaşte ţestoase, potrivit unui raport al Academiei de Pediatrie din SUA, preluat de presa...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Primul spital public, echipat la standarde europene, a fost inaugurat joi la Bucureşti (1678)
- Un băiat de 10 ani a murit în urma unei encefalite diagnosticate mult prea târziu. Cum comentaţi? (1034)
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi? (1003)
- Pacienţii care au fost victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubiţi cu o sumă de bani - Cum comentaţi? (943)
- Cancerul la creier ar putea fi tratat cu ajutorul veninului de scorpion (880)
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Un băiat de 10 ani a murit în urma unei encefalite diagnosticate mult prea târziu. Cum comentaţi? (3.92/5)
- Primul spital public, echipat la standarde europene, a fost inaugurat joi la Bucureşti (3.92/5)
- Naşterea şi alăptarea naturală protejează împotriva cancerului la sân (3.88/5)
- Pacienţii care au fost victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubiţi cu o sumă de bani - Cum comentaţi? (3.88/5)
- Cancerul la creier ar putea fi tratat cu ajutorul veninului de scorpion (3.48/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi? (13)
- Pacienţii care au fost victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubiţi cu o sumă de bani - Cum comentaţi? (11)
- Naşterea şi alăptarea naturală protejează împotriva cancerului la sân (7)
- Primul spital public, echipat la standarde europene, a fost inaugurat joi la Bucureşti (6)
- Un medic de la Spitalul Sf. Ioan din Iaşi a fost agresat de un pacient (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:50Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un tânăr fără permis, aflat la volanul unui bolid de lux, a încălcat legislaţia rutieră în faţa poliţiştilor
Astazi, ora 07:36Caii putere i-au dat curaj şi tupeu unui tânăr. Chiar dacă avea permisul suspendat de o lună de zile, un tânăr de 26 de ani, din Timişoara a crezut, aseară, că dacă se află la volanul unui bolid de aproape 100.000 de euro,...
- Poliţiştii ilfoveni au confiscat numeroase produse contrafăcute
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










