"Pacientul a venit în stare gravă, cu leziuni la ficat, stomac şi intestinul gros, însă starea lui generală este stabilă, este echilibrat tensional şi va sta câteva zile la terapie intensivă. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore", a adăugat dr. Costea.

Timp de 48 de ore, medicii vor monitoriza pacientul în cazul apariţiei unor complicaţii post-operatorii. Dr. Costea a mai afirmat că pacientul are şanse mari de recuperare.

Un subofiţer al Secţiei 20 a fost transportat, duminică, la Spitalul de Urgenţă Universitar, după ce a fost împuşcat din greşeală de un coleg.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, în sediul Secţiei 20, unde cei doi poliţişti îşi curăţau armele. Circumstanţele în care s-a produs incidentul nu sunt clare.

A fost sesizat parchetul şi a fost declanşată o anchetă. Primele indicii arată că arma unui subofiţer de 44 de ani s-a descărcat accidental în timp ce avea o discuţie contradictorie cu un coleg de 38 de ani. Glonţul l-a nimerit pe cel din urmă în abdomen.