Pilotul bulgar al unui avion de transport marfă a fost prins că a condus beat aparatul de zbor. Deşi a negat acuzaţiile, testele au dovedit că alcolemia sa depăşea 0,7 la mie. Autorităţile berlineze, care l-au prins pe pilot, i-au ridicat imediat licenţa.

Momentul de scăpare bahică a lui Todor Chanev nu a afectat doar cariera sa. Tuturor membrilor echipei din care făcea parte pilotul le-au fost ridicate autorizaţiile de zbor.

Chanev transporta instrumente muzicale cu un avion de tip AN-12. El plecase din Franţa, cu escală în Berlin şi trebuia să ajungă în Bulgaria.