Un pedelist vrea să interzică prin lege denumirea de rom
Deputatul PDL Adrian Gurzău anunţă că va iniţia o lege prin care să se interzică utilizarea denumirii de rom în loc de ţigan, susţinând că apelativul de rom aduce prejudicii românilor din străinătate.
"În legătură cu denumirea de rom, voi propune în Parlamentul român o lege prin care să interzicem folosirea denumirii de rom în loc de ţigan, pentru a înlătura confuzia între cele două nume (rom şi român, n.r.), confuzie ce nu de puţine ori a adus prejudicii românilor din afara graniţelor", se arată într-un comunicat de presă al deputatului. Gurzău susţine că denumirea de rom este una "convenţională, stabilită recent şi nu are justificări istorice", nefiind asumată nici de ţigani, informează NewsIn.
"Celelalte popoare europene le spun romilor ţigani (folosind cuvinte avînd aceeaşi rădăcină cu cea de ţigan: gitan (fr.), gipsy (en.), gitano (sp.), ţiganski (bg.), ţîgan (rus.), Zigeuner (ger.) etc. În formule lingvistice aflate în cultura lor tradiţională nu există termenul de rom", mai afirmă deputatul PDL, argumentând chiar că "alegerea denumirii de rom doar în cazul ţiganilor din România este una intenţionat aleasă pentru a lăsa loc confuziei".
"Trebuie să precizez faptul că fac această propunere legislativă ca mijloc de protejare a românilor care ar putea fi afectaţi de rele tratamente şi de discriminare negativă în spaţiul ostil ţiganilor, pe nedrept. Ca deputat român consider de datoria mea să-i apăr pe români în faţa unor posibile discriminări cu atât mai mult cu cât împrejurările istorice ne dau dreptate", se mai arată în comunicatul lui Gurzău.
Deputatul PDL susţine că romii sunt o problemă europeană, nu naţională, deoarece, ca popor nomad, ei aparţin "lumii libere", şi nu de statul care i-a înregistrat în recensăminte. "Populaţie de regulă migratoare, ţiganii au devenit o problemă socială în mai toate ţările europene, iar acest lucru nu poate fi pus pe seama unor rele tratamente din spaţiile prin care au trecut vremelnic. Ci pentru că sunt pur şi simplu o populaţie nomadă care nu şi-a însuşit modul de trai şi caracteristicile unui popor aşezat. Cum nu sunt nici români, nici unguri, nici sârbi, ci ţigani, ei aparţin lumii libere. Nimeni nu i-a trasat un drum anume unei populaţii nomade, ea urmează propriilor ei nevoi sau curiozităţi. Doar comunismul i-a ţinut prizonieri pe ţigani între graniţele statelor comuniste, prin urmare, la deschiderea frontierelor era firesc şi ca poporul nomad care poposise prea mult în Estul Europei să-şi continue drumul spre Vest, explorând şi posibilităţile unor teritorii mai noi. Iată de ce, consider că problema ţiganilor este o problemă europeană şi nu doar una românească, doar pentru că la un moment dat, recensământul i-a prins între graniţele noastre. Iar ţările vestice trebuie să colaboreze pentru a găsi soluţii comune", mai afirmă Adrian Gurzău.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3529 RON 





Dragoş Stanca, ACTA: Multi au arătat ca e mai...
Inimioare de ciocolată_ Ziua indragostitilor
Prinţesa Lia şi Prinţul Paul au donat...
Mircea Lucescu, ajutoare pentru sinistraţi
Primarul din Caiata, asaltat de localnici
Vedetele s-au alăturat campaniei Realitatea tv








Feedback

