Partidul Conservator l-a numit pe Dan Voiculescu, preşedintele partidului, pentru funcţia de vicepremier. În Biroul Politic al formaţiunii a fost o singură abţinere, în rest toţi votând pentru ca Dan Voiculescu să ocupe această funcţie.

Pentru funcţia de vicepremier a candidat şi Maria Grapini. Reprezentanţii partidului Conservator susţin că aprobă restructurarea Guvernului însă numai în anumite condiţii.

Ei doresc ca numărul vicepremierilor să rămână acelaşi şi să se reducă numărul secretarilor de stat, a agenţiilor de stat şi chiar a ministerelor.

Desemnarea preşedintelui conservatorilor pentru funcţia de vicepremier a dat naştere unor discuţii aprinse în interiorul coaliţiei.

Dan Voiculescu vine pe acest post într-un moment în care partidele discută oportunitatea păstrării acestor fotolii. Din acest motiv, Emil Boc lansează ideea că, dacă doreşte să fie membru al guvernului, Dan Voiculescu poate fi un ministru cu portofoliu.