Comisia specială de cercetare a averilor de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat dosarul în care se fac verificări privind modul în care soţii Adrian şi Dana Năstase au acumulat o serie de bunuri.
Cei doi au fost reprezentanţi de avocata Ana Diculescu-Şova, care a declarat că s-a dat un nou termen, pe 23 martie, pentru a putea studia poziţia Ministerului Finanţelor cu privire la o excepţie depusă anterior de apărare.
Este vorba de excepţia cu privire la neconstituţionalitatea Legii 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.
Potrivit apărătorului familiei Năstase, această Comisie este formată din doi judecători şi un procuror, fapt ce încalcă prevederile Constituţiei României. Dacă excepţia va fi acceptată de instanţa supremă, procedura de verificare a averii familiei Năstase va fi suspendată până la rezolvarea ei.
În urmă cu două luni, Comisia de Control a Averii a declanşat verificări în acest caz la solicitarea lui Adrian Năstase. Fostul premier spunea atunci că vrea să demonstreze că moştenirea în valoare de peste 1 milion de euro lăsată de mătuşa Tamara este legală.
Ţi-a plăcut articolul? UN NOU RĂGAZ
Joi, 16 Martie 2006 06:24
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- APROAPE DE INSTANŢĂ
Marti, 03 Octombrie 2006 12:15
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Băsescu denunţă contracte dubioase la MIRA privind achiziţiile de maşini
Astazi, ora 20:37Traian Băsescu a spus că a avut "oarecare surprize" după ce a văzut documente semnate de Ministerul de Interne care vizau programe militare de dotări - pentru maşini Dacia Logan de 11.700 euro fiecare s-au contractat echipamente de...
Curtea de Apel Constanţa a respins extrădarea unui român acuzat de falsificare de carduri în Italia
Astazi, ora 19:52Curtea de Apel Constanţa a respins, astăzi, o cerere de extrădare formulată de Tribunalul Torino pe numele unui tânăr căutat pentru falsificare de mijloace electronice de plată şi condamnat în Italia la un an şi opt luni de...
Cristian Cioacă la o nouă rundă de audieri în cazul dispariţiei Elodiei Ghinescu
Astazi, ora 04:47Noi informaţii în cazul dispariţiei Elodiei Ghinescu. Potrivit unei noi expertize, obiectele găsite într-o râpă din apropierea Braşovului au legătură cu cele descoperite la cercetarea făcută în apartamentul soţilor...
Norica Nicolai spune că CSM ar trebui să se autosesizeze în cazul "privilegiilor" unor procurori
Luni, 13 Octombrie 2008 19:36Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Norica Nicolai, a declarat că Parlamentul şi CSM trebuie să gândească împreună o formulă de salarizare a magistraţilor "corectă şi onestă", iar CSM să se sesizeze în privinţa...
ANI îl verifică pe Videanu în afacerea bordurilor din Capitală
Luni, 13 Octombrie 2008 19:20Democrat-liberalii Adriean Videanu, Cezar Preda şi liberalul Dan Radu Ruşanu sunt verificaţi de Agenţia Naţională de Integritate. Inspectorii ANI au confirmat că îi au în vizor pe cei trei politicieni pentru posibile...
Cele mai CITITE din Justiţie
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (3064)
- Ion Iliescu nu este urmărit penal pentru Mineriada din '90, potrivit Parchetului. Cum comentaţi? (2363)
- ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi (2277)
- Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi (2085)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (1827)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Lidia Bărbulescu insistă ca procurorii-şefi să fie numiţi de CSM (3,84/5)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (3,84/5)
- Un poliţist de frontieră din Timiş a fost prins în timp ce culegea canabis (3,72/5)
- PD-L a luat-o înaintea PNL şi a contestat la CCR modificarea legii caselor naţionalizate (3,52/5)
- Ion Iliescu nu este urmărit penal pentru Mineriada din '90, potrivit Parchetului. Cum comentaţi? (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Ion Iliescu nu este urmărit penal pentru Mineriada din '90, potrivit Parchetului. Cum comentaţi? (157)
- ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi (46)
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (41)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (33)
- Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi (23)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu denunţă contracte dubioase la MIRA privind achiziţiile de maşini
Astazi, ora 20:37Traian Băsescu a spus că a avut "oarecare surprize" după ce a văzut documente semnate de Ministerul de Interne care vizau programe militare de dotări - pentru maşini Dacia Logan de 11.700 euro fiecare s-au contractat echipamente de...
- Ceauşescu a fost un "om cinstit" şi nu a avut conturi în străinătate, susţine Parlamentul. Cum comentaţi?
- Realitatea te priveşte: Şmecher de România. Trimiteţi comentariile şi întrebările dumneavoastră pentru invitaţii emisiunii!
- Tăriceanu: Salariile personalului de conducere din instituţiile publice nu le vor depăşi pe cele ale secretarilor de stat
- Nicolae Văcăroiu este noul preşedinte al Curţii de Conturi
- Un profesor pensionar, în vârstă de 79 de ani, a ţinut lecţii de sex la ora de fizică. Vezi VIDEO
- O femeie considerată posedată îşi caută vindecarea la moaştele Sfintei Parascheva. Atenţie, imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Roma cere UE să revizuiască angajamentele privind lupta împotriva încălzirii climatice
Astazi, ora 20:33Roma a cerut astăzi, asigurând că vorbeşte şi în numele altor ţări, ca UE să revizuiască angajamentele privind lupta împotriva încălzirii climatice, motivând că în contextul crizei fianciare costurile acestor măsuri nu...
- S-a născut în Spania primul "bebeluş-medicament"
- Tăriceanu şi Băsescu merg separat la Bruxelles după conflictul din şedinţa CSAT
- Realitatea te priveşte: Şmecher de România. Trimiteţi comentariile şi întrebările dumneavoastră pentru invitaţii emisiunii!
- Bursele europene închid şedinţa pe verde, susţinute de aprecierea acţiunilor bancare
- Garmin a lansat o nouă serie de GPS-uri
- Tenis - Victor Hănescu s-a calificat în turul 2 la Mastersul de la Madrid
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 22 °C | 22 °C |
| Bacău | 21 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 21 °C | 23 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7677 RON |
| 1 USD | 2,7572 RON |
| 1 GBP | 4,8366 RON |
| 1 CHF | 2,4337 RON |
| 100 HUF | 1,4981 RON |
| 100 JPY | 2,6959 RON |
| 1 BGN | 1,9264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










