Spaniolul Moises Duenas Nevado, de la echipa Barloworld, a fost depistat pozitiv cu EPO, potrivit agenţiei franceze anti-doping, citată de site-ul eurosport.
Nevado este cel de-al doilea spaniol depistat pozitiv în această ediţie a Turului Franţei, după ce compatriotul său Manuel Beltran (Liquigas) a fost exclus din competiţie acum câteva zile, din acelaşi motiv.
Imediat după anunţul agenţiei anti-doping, Moises Nevado a fost retras şi el din competiţie de către echipa sa.
Nevado, în vârstă de 27 de ani, ocupa locul 19 în clasamentul general, la 6 minute şi 43 de secunde în spatele liderului din acest moment, Cadel Evans.
Eritropoietina (EPO) este o proteină hormonală produsă de rinichi, care, după ce este eliberată în sânge, stimulează producţia de celule roşii. În medicină EPO, este folosită pentru a trata anumite forme de anemie. Deoarece EPO accelerează producţia de celule roşii, ea creşte şi capacitatea de oxigenare a organismului, lucru care face ca rezistenţa unui sportiv la efort să crească.
EPO poate fi produsă şi sintetic, cea folosită de sportivi pentru dopaj, destul de greu de diferenţiat faţă de substanţa normală, din organismul uman.













