Un medic de la Spitalul "Marius Nasta" din Bucureşti a rămas fără asistente şi infirmiere, în timp ce opera, ieri, un pacient.
Chirurgul Codin Saon susţine că personalul auxiliar, de care avea nevoie în timpul intervenţiei, a plecat cu acordul directorului spitalului. În replică, acesta spune că timpul de lucru al asistentelor se încheie la ora 15.00, iar medicul este vinovat că şi-a programat operaţia prea târziu.
"La ora 15, am fost obligat să continuu operaţia singur, întrucât tot personalul auxiliar a hotărât, cu acordul managerului, să părăsească blocul operator - consider o situaţie foarte gravă pentru că aşa i-a fost pusă viaţa pacientului în pericol", a susţinut Codin Saon, medic primar.
Asistentele medicale şi infirmierele au program de lucru până la ora 15. Medicul a început operaţia după ora 13, deşi ştia că nu va încheia intervenţia până la terminarea turei asistentelor. Deşi le acuză pe asistente că au încălcat deontologia profesională, chirurgul susţine că acestea sunt terorizate de managerul spitalului, care le cere să nu rămână peste program.
"Fiind speriate de managerul spitalului, care le-a apostrofat şi le-a adresat cuvinte greu de reprodus, fetele sunt terorizate", a declarat Ioan Cordoş, şef clinică chirurgie toracică.
În replică, managerul spitalului spune că nu le-a interzis asistentelor şi infirmierelor să stea în spital după terminarea turei.
Managerul spitalului a cerut o anchetă la secţia de chirurgie toracică.
Un medic a rămas fără asistente în timpul operaţiei
Marti, 13 Martie 2007 18:16
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- O pană de curent a pus în pericol efectuarea operaţiilor la Spitalul Judeţean Constanţa
Joi, 08 Februarie 2007 14:27 - Pana de curent a amânat operaţiile din spitalele bucureştene
Joi, 08 Februarie 2007 16:21 - Spitalul Universitar Bucureşti a publicat pe internet un raport cu activitatea fiecărui medic
Duminica, 11 Februarie 2007 04:09 - Criterii de selecţie pentru managerii de spital
Luni, 05 Martie 2007 10:21 - Un tânăr va rămâne cu un glonţ în cap, operaţia fiind prea riscantă
Miercuri, 14 Martie 2007 22:02 - Într-o comună din judeţul Braşov niciun dispensar nu este funcţional
Joi, 17 Iulie 2008 10:16
Comentariile cititorilor
19. GICA SPAGARUL
Marti, 20 Martie 2007 23:20
| Raspunde la comentariu
18. VALI
Marti, 20 Martie 2007 15:29
17. mioritzul
Luni, 19 Martie 2007 20:48


16. gigel
Sambata, 17 Martie 2007 18:03
15. Dr Ioana Stancel
Joi, 15 Martie 2007 22:48
14. mira
Miercuri, 14 Martie 2007 22:53
13. Ioan Dumitru, Bucharest, Romania, European Union
Miercuri, 14 Martie 2007 21:59
11. irina
Miercuri, 14 Martie 2007 21:25
10. Laci2
Miercuri, 14 Martie 2007 19:25
9. george bucur
Miercuri, 14 Martie 2007 12:53
8. Elim
Miercuri, 14 Martie 2007 11:56
7. Gabriel Matrana
Miercuri, 14 Martie 2007 11:15
6. vali
Miercuri, 14 Martie 2007 09:23
5. intrusul
Miercuri, 14 Martie 2007 09:17
4. figaro
Miercuri, 14 Martie 2007 08:01
3. Vasile Bisturiu
Marti, 13 Martie 2007 23:03
2. Tiberiu Pricope
Marti, 13 Martie 2007 20:38
1. popa georgeta
Marti, 13 Martie 2007 19:45
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Peste 50 la sută din pacienţii bucureşteni îşi plătesc singuri medicamentele
Astazi, ora 00:30Managerii spitalelor bucureştene sunt nemulţumiţi de noua hotărâre a Guvernului, care le cere să returneze pacienţilor internaţi banii pe care aceştia i-au cheltuit pe medicamentele pe care nu le-au găsit în spital. Un studiu...
Acidul folic creşte riscul îmbolnăvirii de cancer
Joi, 04 Septembrie 2008 16:20Acidul folic, forma sintetică a vitaminei B, creşte riscul îmbolnăvirii de cancer intestinal, la sân sau la prostată, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Oxford.
Urmaşii Romei, mai vulnerabili la HIV-SIDA decât restul lumii
Joi, 04 Septembrie 2008 13:53Urmaşii Imperiului Roman sunt mai predispuşi la virusul HIV şi la îmbolnăvirea de SIDA decât cei din ţările unde nu au ajuns legiunile, conform unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Provence din Franţa.
Bărbaţii cu nivel ridicat de calciu în sânge prezintă un risc mare de cancer la prostată
Miercuri, 03 Septembrie 2008 13:57Bărbaţii care au prea mult calciu în sânge prezintă un risc crescut de cancer la prostată, potrivit ultimelor cercetări efectuate la Facultatea de Medicină Wake Forest din cadrul Universităţii Wisconsin (SUA).
Spitalul de Urgenţă din Ploieşti a rămas fără computer tomograf
Miercuri, 03 Septembrie 2008 09:09Situaţia dramatică în judeţul Prahova. Singurul Spital de Urgenţă din judeţ nu are computer tomograf pentru că cel vechi s-a stricat, iar pentru unul nou nu există bani. Pacienţii care au nevoie de această investigaţie sunt...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Testele genetice arată că oamenii ar putea trăi până la vârsta de 125 de ani, fără a fi ameninţaţi de cancer (2090)
- 25% dintre elevi şi preşcolari suferă de o boală cronică (916)
- Arad: 26 de bolnavi de TBC fac foamea în Sanatoriul de la Bulci. Cum comentaţi? (887)
- Consumul de cafea poate reduce riscul de cancer uterin (848)
- Urmaşii Romei, mai vulnerabili la HIV-SIDA decât restul lumii (759)
Cele mai VOTATE din Sănătate
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Arad: 26 de bolnavi de TBC fac foamea în Sanatoriul de la Bulci. Cum comentaţi? (18)
- Ministrul Sănătăţii: Preţurile medicamentelor rămân neschimbate până pe 30 septembrie (2)
- 25% dintre elevi şi preşcolari suferă de o boală cronică (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
A circulat cu 300 Km/h pe autostradă, a ignorat trei baraje ale poliţiei şi, deşi a fost prins, are în continuare permisul. Cum comentaţi?
Astazi, ora 00:48Comisarul-şef George Grigore de la Poliţia Autostrăzi a dat amănunte asupra cazului motociclistului care, circulând cu aproximativ 300Km/h, a refuzat să se supună semnalelor de a încetini şi a trecut prin trei baraje consecutive...
- Protest incendiar în fotbal. Peste o mie de suporteri ai FC Timişoara, revoltaţi de penalizarea echipei
- Porţiuni vaste de desert ar putea deveni cultivabile
- Aproape 40% din angajaţii români stau pe messenger în timpul serviciului
- A treia zi la Haga: România a demonstrat că Insula Şerpilor este o stâncă. Ucraina nu a contestat argumentele
- Monica Şerbănescu nu primeşte undă verde de la CSM pentru şefia DNA
- Procurorii-şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului ICCJ ar putea fi numiţi de CSM, nu de preşedinte
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Presa speculează că fostul premier spaniol ar fi tatăl copilului unui ministru francez
Astazi, ora 07:15Confirmarea sarcinii lui Rachida Dati, ministrul francez al justiţiei, alături de dezminţirea dată fostul premier spaniol Jose Maria Aznar, despre care unii spun că ar fi tatăl copilului, este un subiect amplu dezbătut de o parte...
- Un nou pas în tratamentul maladiei HIV - SIDA
- Pe lacul Herăstrău a avut loc o demonstraţie a scafandrilor jandarmi
- Primăria Capitalei va fixa o zi pentru colectarea deşeurilor voluminoase
- Mai mulţi români au fost victime ale răzbunării italienilor
- O motocicletă s-a izbit de o dubiţă care nu i-a acordat prioritate
- Două maşini de lux s-au ciocnit în centrul Galaţiului
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 05.09 | 06.09 |
| Timişoara | 34 °C | 32 °C |
| Arad | 33 °C | 30 °C |
| Bacău | 30 °C | 32 °C |
| Braşov | 29 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 30 °C | 32 °C |
| Constanţa | 27 °C | 33 °C |
| Europa | 05.09 | |
| Atena | 34 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 26 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 16 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5487 RON |
| 1 USD | 2.4645 RON |
| 1 GBP | 4.3658 RON |
| 1 CHF | 2.2103 RON |
| 100 HUF | 1.4841 RON |
| 100 JPY | 2.27 RON |
| 1 BGN | 1.8144 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








