Un tren de marfă, care transporta petrol, a deraiat în regiunea agricolă Orenburg, din sudul Rusiei, între oraşele Samara şi Ufa. Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că o parte din combustibil s-a împrăştiat pe o suprafaţă de 1,5 kilometri pătraţi.
Oficialii de la Moscova au precizat că în jur de 500 de metri de cale ferată şi 500 de metri de cabluri electrice au fost afectate. Traficul feroviar din regiune a fost suspendat. Toate trenurile, inclusiv cele de pasageri, circulă deocamdată pe linii secundare. Combustibilul nu a contaminat rezervele de apă ale regiunii.
Pentru moment nu se cunosc cauzele deraierii.
Un marfar, încărcat cu petrol, a deraiat în Rusia
Miercuri, 24 Ianuarie 2007 16:33
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Un tren de marfă a luat foc în SUA
Sambata, 21 Octombrie 2006 22:03 - Defecţiune la o centrală nucleară
Marti, 30 Ianuarie 2007 16:33
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
O româncă a fost omorâtă în Dublin, pentru că a refuzat să se prostitueze
Astazi, ora 06:02Potrivit Irish Independent, autorităţile irlandeze consideră că românca dispărută la începutul anului a fost omorâtă pentru că a refuzat să se prostitueze.
În plină criză politică, Thailanda a sărbătorit ziua regelui Bumibol
Astazi, ora 06:02Ţara arde şi regele serbează. S-a întâmplat marţi în Thailanda, o ţară măcinată de criza politică, dar care a sărbătorit cu o paradă militară ziua regelui Bumibol.
Israelul şi NATO îşi consolidează cooperarea în domeniul militar şi pentru combaterea terorismului
Astazi, ora 06:05NATO şi Israelul au semnat marţi un acord de consolidare a cooperării în domeniul militar şi în combaterea terorismului. Anunţul a fost făcut de un oficial al Alianţei Nord-Atlantice.
Poliţia din Milano a arestat doi suspecţi de terorism, care ar fi pregătit atentate în Italia
Astazi, ora 06:06Poliţia italiană a arestat marţi, la Milano, două persoane suspectate că ar fi pregătit atentate în Italia. Anunţul a fost făcut de Parchetul local.
România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
Astazi, ora 06:04România prezintă vineri la Bruxelles răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări vizând toate domeniile acquis-ului Schengen, moment care marchează trecerea la cea de-a doua etapă în...
Cele mai CITITE din Externe
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen (1725)
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea (1157)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (841)
- Riscul unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii a crescut (726)
- Condoleezza Rice a cântat la pian pentru regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii - VEZI VIDEO (391)
Cele mai VOTATE din Externe
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea (3,96/5)
- O româncă a fost omorâtă în Dublin, pentru că a refuzat să se prostitueze (2,76/5)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (2,64/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen (2)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (2)
- La Bruxelles a început reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cine face viitorul Guvern al României
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru, de marţi
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Angajaţii Dacia, CFR şi cei din minerit primesc prime de Crăciun
Astazi, ora 07:12Chiar dacă, criza financiară îi loveşte în plin pe angajatori, vor exista şi companii în care, de sărbători, salariaţii vor fi mulţumiţi. O parte dintre ei vor fi salvaţi de contractul colectiv de muncă, dacă acesta...
- Un copil de 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală
- Corina Creţu: Primele concluzii după alegeri
- Răzvan Vintilescu: Bombo, Geoană şi matematica înfrângerii
- Cristian Pătrăşconiu: Nu Tăriceanu, ci Sever Voiescu. Imaginaţi-vă!
- Ioan T. Morar: Şi, totuşi, ce caută Iulian Urban în Parlament şi în PDL?
- Dan Nicolaie: Pac-pac, un coşmar
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









