Protest sindical la Palatul Cotroceni! Radu Minea, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor Cercetare-Proiectare din România a intrat în greva foamei, în această dimineaţă, pentru cel puţin 48 de ore, pe motiv că peste 1.000 de proiecte din cercetare nu sunt finanţate, iar cercetătorii îşi primesc salariile cu întârziere.

Colegii îl susţin pe liderul de sindicat şi spun că vor face ture că să stea cu el.

Radu Minea va rămâne în greva foamei până miercuri când va organiza un pichet în faţa Ministerului Educaţiei şi a Autorităţii pentru Cercetare.