Sheis Rezaei, un jucător al echipei Persepolis, liderul campionatului iranian de fotbal, a făcut o glumă macabră la bordul unei avion. A anunţat că avionul are probleme tehnice şi că se va prăbuşi. Iranianul a fost arestat şi eliberat apoi pe cauţiune, iar echipa la care joacă l-a anunţat deja de sacţiunile, pe linie sportivă, pe care le va primi.
Iranianul Rezaei nu duce lipsă de imaginaţie. Plictisit probabil de deplasarea cu avionul pe care o făcea împreună cu echipa, pentru un meci în deplasare, fundaşul lui Persedpolis s-a gândit să-şi sperie colegii. "Anunţăm pasagerii că avionul are probleme şi se va prăbuşi", a fost anunţul lui Razei, făcut prin intermediul speakerelor, care a cutremurat întreaga cursă de linie, la bordul căreia se aflau, pe lângă jucătorii lui Persepolis, şi pasageri obişnuiţi. "Am încercat să le fac o glumă colegilor care au frică de zbor", a încercat să se scuze, apoi, fără succes, jucătorul.
După sosirea pe aeroportul din Shiraz, unde avionul avea o escală, Sheis Rezaei a fost arestat de către agenţii de securitate şi condus, împreună cu managerul echipei, în faţa unui judecător. În cele din urmă, jucătorul a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 36.000 de euro, însă ar putea urma alte procese, în cazul în care vreun pasager al aeronavei va depune plângere împotriva lui Rezaei.
Persepolis a luat deja primele măsuri punitive împotriva jucătorului: i-a redus salariu cu 25 la sută şi l-a suspendat pentru următoarele două meciuri din campionat.
Sursa&Foto: Gazetta dello Sport
Ţi-a plăcut articolul? Un jucător iranian a fost arestat, după o glumă macabră la bordul unui avion
Miercuri, 05 Martie 2008 16:46
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Dică: "A fost o greşeală din partea mea că am ales Catania"
Astazi, ora 05:29Fostul jucător al Stelei, Nicolae Dică, a declarat marţi că a luat o decizie greşită când a acceptat să se transfere la Catania şi s-a declarat dezamăgit de modul în care a fost tratat în Ghencea de patronul Becali şi de...
Marian Iancu: "Uhrin a făcut o greşeală importantă, interesat"
Astazi, ora 05:28Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a anunţat marţi că va renunţa la serviciile antrenorului Duşan Uhrin Jr, dar a refuzat să dezvăluie ce l-a determinat să se despartă de tehnicianul căruia îi propusese prelungirea...
Dorin Goian a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului la Gala "Fantasticii Fanatik"
Astazi, ora 05:30Fundaşul stelist Dorin Goian a fost desemnat, marţi, cel mai bun fotbalist al anului 2008 la Gala "Fantasticii Fanatik", în timp ce Unirea Urziceni a primit premiul pentru cea mai bună formaţie.
Duşan Uhrin a fost demis de la FC Timişoara
Astazi, ora 05:27Patronul lui FC Timişoara, Marian Iancu, l-a demis, luni, pe antrenorul echipei, Duşan Uhrin.
Sir Bobby Charlton: "Cristiano Ronaldo e mai bun decât George Best"
Astazi, ora 05:31Sir Bobby Charlton, fostul jucător al echipei Manchester United, a declarat că, în opinia sa, proaspătul câştigător al "Balonului de Aur", Cristiano Ronaldo, este mai valoros decât un alt fost mare fotbalist al "Diavolilor...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele ultimei etape a turului sezonului 2008-2009 (3949)
- Munteanu: "Am meritat să câştigăm cu Unirea, victoria ne dă speranţe pentru partida cu Fiorentina" (2253)
- Cristiano Ronaldo a câştigat Balonul de Aur (1772)
- Dan Petrescu afirmă că echipa sa a pierdut meciul cu Steaua din cauza mentalităţii (1306)
- Duşan Uhrin a fost demis de la FC Timişoara (960)
Cele mai VOTATE din Sport
- Marian Iancu: "Uhrin a făcut o greşeală importantă, interesat" (3,92/5)
- Bulgaria l-a demis pe selecţionerul Markov (3,88/5)
- Chivu acuză rasismul din fotbalul italian (3,8/5)
- Munteanu: "Am meritat să câştigăm cu Unirea, victoria ne dă speranţe pentru partida cu Fiorentina" (3,76/5)
- Duşan Uhrin a fost demis de la FC Timişoara (3,72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Liga I: Rezultatele ultimei etape a turului sezonului 2008-2009 (7)
- Dică: "A fost o greşeală din partea mea că am ales Catania" (3)
- Chivu acuză rasismul din fotbalul italian (2)
- Aurel Vernescu a încetat din viaţă la vârstă de 69 de ani (1)
- Sir Bobby Charlton: "Cristiano Ronaldo e mai bun decât George Best" (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cine face viitorul Guvern al României
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru, de marţi
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Angajaţii Dacia, CFR şi cei din minerit primesc prime de Crăciun
Astazi, ora 07:12Chiar dacă, criza financiară îi loveşte în plin pe angajatori, vor exista şi companii în care, de sărbători, salariaţii vor fi mulţumiţi. O parte dintre ei vor fi salvaţi de contractul colectiv de muncă, dacă acesta...
- Un copil de 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală
- Corina Creţu: Primele concluzii după alegeri
- Răzvan Vintilescu: Bombo, Geoană şi matematica înfrângerii
- Cristian Pătrăşconiu: Nu Tăriceanu, ci Sever Voiescu. Imaginaţi-vă!
- Ioan T. Morar: Şi, totuşi, ce caută Iulian Urban în Parlament şi în PDL?
- Dan Nicolaie: Pac-pac, un coşmar
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












