Foto: www.shoaheducation.com

Aceasta este o "misiune" pe care italianul speră să o încheie până în 2012 după înregistrarea a 32 de discuri, precizează AFP. Francesco Lotoro, acum în vârstă de 44 de ani, şi-a început "misiunea" în 1991. La început a călătorit foarte mult în Cehia, la Viena, în Ierusalim. Până acum, italianul a găsit 4.000 de mostre, ghidat doar de un singur criteriu: creaţia compusă între martie 1933, data deschiderii lagărului de la Dachau şi finele celui de-al Doilea Război Mondial, 1945.


"În lagărul de la Auschwitz erau şapte orchestre. Când am început, mă gândeam că voi găsi cel mult câteva sute de opere", a adăugat Lotoro. Toată această muncă este exclusiv a lui Lotoro, care nu a beneficiat de nici un fel de ajutor financiar şi a întreprins această căutare ca pe o menire. Printr-un contract încheiat cu Musikstrasse, Francesco Lotoro a început să consemneze o "Enciclopedie discografică a literaturii muzicale concetraţioniste" compusă din 20 de discuri dintre care şase sunt deja comericalizate sub emblema KY Musik.