Un interlop mehedinţean a fost reţinut pentru fraude bancare comise în Luxemburg
Un severinean urmărit de autorităţile judiciare din Luxemburg pentru comiterea a peste 800 de infracţiuni a fost reţinut de poliţişti, astăzi, într-un local public din Drobeta Turnu Severin.
"Într-un local public din municipiul Drobeta Turnu Severin a fost identificat Virgică Florescu, de 35 de ani, din Drobeta Turnu Severin, pe numele căruia autorităţile judiciare din Luxemburg au emis mandat european de arestare pentru infracţiuni de fals electronic săvârşite pe teritoriul acestui stat", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, subinspectorul Daniela Karin Sică.
Bărbatul este acuzat că, pe parcursul anului 2003, a comis peste 800 de infracţiuni de furt şi înşelăciune. Severineanul dădea spargeri la bancomate din Luxemburg prin cunoscuta metodă numită "pisicuţă". Mai exact, acesta folosea un aparat ataşat de bancomat cu ajutorul căruia citea datele de identificare al cardului, după care clona cardul şi lua toţi banii din contul păgubitului. Autorităţile luxemburgheze nu au precizat valoarea exactă a prejudiciului, care s-ar putea ridica la câteva milioane de euro.
Virgică Florescu a fost reţinut de către poliţiştii din cadrul Serviciului de investigaţii criminale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea arestării şi predării lui către autorităţile judiciare luxemburgheze.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Feedback

