James Baker pregăteşte strategia de retragere a trupelor americane din Irak. Potrivit agenţiei Reuters, Baker, fost vicepreşedinte în administraţia lui Bush senior, pune la cale un plan pentru retragerea din Irak pentru actualul preşedinte american. El nu ştie însă dacă George W. Bush va lua în considerare propunerile sau nu.

Baker este preşedintele unei comisii care încă din martie elaborează strategii pentru o schimbare în politica americană faţă de Irak. Una dintre opţiuni ar fi o retragere treptată a soldaţilor americani, iar alta ar fi construirea unui dialog fructuos cu Siria şi Iranul pentru a stopa violenţa inter-religioasă din Irak. Strategia de până acum a preşedintelui Bush a fost să îl susţină pe Premierul irakian Nouri al-Maliki în speranţa că acesta va putea pune capăt războiului civil.

Pentru că Irakul este un subiect sensibil pentru americani, întregul plan nu va fi dezvăluit decât după alegerile pentru Congres care vor avea loc în Statele Unite pe 7 noiembrie.