Miercuri seară a avut loc Gala celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc "CineMAiubit", găzduit, şi în acest an, de Cinema "Studio" din Capitală, în perioada 4-6 decembrie.

Producţia norvegiană "To The Moon", filmul de absolvire al regizoarei Katjei Jacobsen, a câştigat Marele Premiu. "To The Moon" - povestea a doi fraţi care descoperă viaţa împreună în micul orăşel la marginea căruia locuiesc împreună cu tatăl lor violent, este singurul film străin premiat la această ediţie de "CineMAiubit".

Un alt mare câştigător al serii a fost scurt-metrajul pe peliculă 35 mm "Examen", premiat pentru Cea Mai Bună Regie (Paul Negoescu) şi pentru Interpretarea actorului Tudor Aaron Istodor în rolul personajului Paul Negoescu.

"Vineri în jur de 11", regizat de Iulia Rugină, a căştigat premiul pentru Cea Mai Bună Interpretare Feminină (Irina Velcescu), Premiul Special al Juriului, prezidat în acest an de Cristian Tudor Popescu şi premiul pentru Cel Mai Bun Afiş.

Actriţa Ana Ularu, prezentă în trei scurt-metraje din cadrul secţiunii 35 mm, a căştigat Premiul Rectorului, acordat de Rectorul UNATC "I.L. Caragiale", Florin Zamfirescu.

Premiul pentru Cel Mai Bun Scenariu a fost adjudecat de Sebastian Voinea, regizorul şi scenaristul filmului "Love Close-Up", care îi are în rolurile principale pe doi dintre actorii exponenţiali ai "generaţiei 2000", Ana Ularu şi Andi Vasluianu.

Regizoarea, scenarista şi operatoarea Adina Pintilie a primit Premiul Criticii pentru filmele sale din competiţia 35 mm, "Balastiera #106" şi "Frica Domnului G".

Redactor: Toma Peiu