Şapte militari, printre care şi un român, la bordul unui elicopter prăbuşit la Fundata
Un elicopter care aparţine armatei israeliene s-a prăbuşit luni în jurul orei 15.20 în localitatea Fundata, judeţul Braşov, potrivit unui comunicat al Ministerul Apărării. La bordul aparatului de zbor se aflau şase militari israelieni şi unul român. Potrivit specialiştilor, aparatul s-a izbit frontal de un perete stâncos, probabil din cauza ceţii foarte dense.
Luni în jurul orei 15.20, un elicopter israelian de transport tip CH-53, care participa la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010, a pierdut legătura radio cu centrul de raportare control al exerciţiului aerian, potrivit MApN.
Potrivit procedurilor în astfel de situaţii, s-a pus în aplicare operaţiunea de căutare-salvare, la care participă un elicopter de evacuare medicală MEDEVAC aparţinând Forţelor Aeriene Române şi două elicoptere israeliene.
În jurul orei 17.45, echipele de căutare-salvare au localizat din aer, în zona Fundata-Zărneşti, judeţul Braşov, epava elicopterului israelian care a fost dat dispărut. Până la acest moment, nu se cunosc împrejurările producerii accidentului.
Echipele de căutare au acţionat la sol pentru localizarea membrilor echipajului. La bordul elicopterului se aflau şase militari israelieni şi un militar român.
Şeful Salvamont Bran, Fănică Boboc, a declarat că luni, în jurul orei 20.00, echipele de salvamontişti au găsit patru cadavre la locul unde s-a prăbuşit elicopterul israelian.
În jurul orei 23, echipele de salvamontişti au fost cazate la o stână din apropiere şi vor relua căutările marţi dimineaţă.
Un procuror militar şi un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au mers la Fundata, pentru a ancheta accidentul aviatic.
În perioada 18-29 iulie, la aerodromul Boboc se desfăşoară exerciţiul comun aerian Blue Sky 2010. Acest exerciţiu are ca scop antrenarea în comun a echipajelor aeronavelor de transport în zbor la joasă altitudine, în misiuni de căutare-salvare şi tip evacuare medicală (MEDEVAC), fără executarea de trageri sau utilizarea de muniţii reale, potrivit ministerului.
Un martor ocular susţine că a văzut în zona incidentului trei elicoptere, iar la un moment dat, unul dintre ele a dispărut brusc, învăluit în fum. Luni în zonă au zburat mai multe elicoptere decât de obicei, a mai spus martorul.
Un alt telespectator Realitatea TV a spus că de câteva zile foarte multe elicoptere trec deasupra oraşului Buşteni. Bărbatul susţine că aparatele zboară în general pe direcţia Vârful Omu - Munţii Baiului.
Aşteptăm imagini sau informaţii pe martorocular@realitatea.net.
Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa sau au fost rănite în ultimii 15 ani în România, în urma unor accidente aviatice în care au fost implicate elicoptere militare. Cel mai recent accident a avut loc pe 7 noiembrie 2007, când un elicopter IAR Puma Socat aparţinând Bazei 90 Transport Aerian Otopeni s-a prăbuşit în localitatea argeşeană Ungheni. La impactul cu solul aparatul de zbor a luat foc, iar cele 3 persoane aflate la bord - 2 piloţi şi un maistru militar au decedat pe loc.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula
Misiuni de salvare cu elicopterele MAI








Feedback

