13 militari americani şi-au pierdut viaţa în Irak, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit, sâmbătă, la nord-est de Bagdad. Pentagonul a confirmat accidentul, dar nu a oferit detalii despre circumstanţele acestuia.

O unitate de intervenţie a fost trimisă de urgenţă în zonă, iar perimetrul a fost înconjurat. Cadavrele militarilor au fost recuperate, iar epava elicopterului va fi cercetată pentru a se afla ce anume a provocat accidentul. Nu a fost precizat locul exact unde s-a prăbuşit aparatul.

Luna trecută, un elicopter al puşcaşilor marini americani, cu 16 militari la bord, s-a prăbuşit în vestul Irakului, în provincia Anbar, unde au avut loc confruntări violente între militarii forţei multinaţionale şi grupările insurgente. Accidentul de atunci s-a soldat cu moartea a patru pasageri.