Un elev din Strehaia-Mehedinţi a fost omorât în bătaie de un coleg
Un elev din clasa a IX-a de la Liceul "Matei Basarab" din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost omorât în bătaie de un coleg de clasă. Incidentul s-a petrecut, vineri, în parcul din centrul oraşului, după ce toată clasa plecase de la cursuri din cauza absenţei profesorului de religie.
Un elev din clasa a IX-a din oraşul Strehaia, a fost omorât în bătaie de un coleg de clasă
Potrivit anchetatorilor, după o ceartă banală, unul dintre ei l-a lovit cu piciorul în piept pe colegul său. Acesta din urmă s-a prăbuşit dintr-o dată la pământ şi a intrat în stop cardio-respirator. El a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu au reuşit să-l salveze.
O parte dintre elevi au spus anchetatorilor că victima obişnuia să râdă pe seama agresorului, întrucât acesta are mici probleme de vorbire şi se bâlbâie uneori.
Elevul de 16 ani care şi-a omorât colegul a fost dus în faţa
procurorilor, iar în cursul serii urma să fie prezentat instanţei cu
propunerea de arestare preventivă.
Tragedia de la Strehaia a pus pe jar conducerea ISJ Mehedinţi care a
demarat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări elevii clasei
respective au părăsit cursurile şi cine se face vinoat de acest lucru.
Principalul vizat de ancheta inspectoratului şcolar este profesorul de religie, preotul Irinel Troacă, despre care elevii spun că nu este
prima dată când nu vine la ore.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

