Foto: romanialibera.ro

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa (SAJ), dr. Vasile Popescu, a declarat că o familie din localitatea constănţeană Rasova a sunat la 112 pentru a solicita un echipaj medical care să acorde asistenţă unui bărbat care se înecase cu o bucată de carne şi nu mai putea respira.

Vasile Popescu a precizat că în momentul solicitării toate ambulanţele erau plecate la cazuri diferite, iar medicul coordonator a căutat o soluţie de urgenţă pentru a trimite o echipă medicală. El spune că a fost îndrumată o salvare de la substaţia Medgidia, iar, înainte ca aceasta să ajungă, medicul coordonator a ţinut permanent legătura cu familia, dând indicaţii şi interesându-se de starea pacientului.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă, în momentul când echipajul medical a ajuns la domiciliul pacientului, şoferul ambulanţei a fost lovit în zona feţei, iar asistentul medical ar fi fost ameninţat, întrucât pacientul nu a mai putut fi salvat.

Şeful SAJ Constanţa a mai spus că şi în urmă cu câteva zile un alt echipaj de pe ambulanţă a fost ameninţat de fiul unei paciente care suferise un infarct şi care a fost transportată la spital, fiind salvată.

Vasile Popescu intenţionează ca, la începutul săptămânii viitoare, să se adreseze Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică Constanţa în încercarea de a găsi o soluţie pentru ca salariaţii să fie protejaţi în timpul serviciului. El susţine că, din cauza înmulţirii acestor agresiuni, tot mai mulţi angajaţi pleacă din Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.